Târgu-Jiu: Au furat chiar şi carnea tocată din frigider

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Cincă spune că sora ei a auzit poarta, când hoţii au plecat după ce luaseră carnea din frigider
Laura Cincă spune că sora ei a auzit poarta, când hoţii au plecat după ce luaseră carnea din frigider

Hoţii gorjeni nu mai au pretenţii, ci sustrag tot ce le pică în mână, de la alimente la capace de roţi şi bijuterii. În primele nouă luni din 2010 au fost înregistrate în judeţ 2020 de infracţiuni de furt, cu aproape 25 la sută mai multe decât anul trecut.

Unii au preferat ciocolata de pe rafturile unui supermarket, alţii au dat iama în frigiderul unei familii din Târgu-Jiu, iar în această situaţie se află alte mii de persoane din judeţul Gorj, ale căror case au fost călcate de hoţi.

Numai în primele nouă luni ale acestui an au fost înregistrate 2020 de furturi, cu o creştere cu 23,58 la sută  faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi, cum sărbătorile bat la uşă, oamenii legii au intrat în alertă, încercând să stopeze acest fenomen.

Această creştere a fost determinată de numărul mai mare de furturi din locuinţe, din societăţi comerciale şi de sustragerea de componente din exteriorul autoturismelor“, a declarat Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.

„Ne-au furat carnea din frigider“

În general se fură bani, bijuterii, telefoane, produse electrocasnice, oglinzi şi capace de la roţile maşinilor, dar şi lucruri mărunte, care ar fi putea să le ţină infractorilor de foame. I s-a întâmplat în luna noiembrie unei familii din Târgu-Jiu, care s-a trezit fără carnea din frigider.

Sora mea a auzit doar zgomotul pe care l-au făcut când au ieşit pe poartă. Au intrat în casă imediat după ce s-a întunecat şi s-au oprit la frigider, unde aveam o plasă cu carne tocată şi cârnaţi. Pungile cu fasole verde le-au lăsat acolo şi au luat numai carnea. E prima dată când ni s-a întâmplat acest lucru şi nu am făcut sesizare la Poliţie, pentru că am crezut că nu trebuie să suni la 112 şi pentru furturi de acest gen“, declară Laura Cincă, tânăra a cărei casă a fost călcată de hoţi.

Sunaţi la 112 !

Oamenii legii avertizează însă că fiecare furt trecut cu vederea poate atrage din nou hoţii în casă. „În cazul în care cineva devine victima unor infracţiuni de furt trebuie să evite să intre în câmpul infracţional, să anunte în cel mai scut timp Poliţia ca să ridice mijloace de probă care pot fi găsite la faţa locului. Să sune la 112 indiferent de situaţie“, declară Adrian Dan, subinspector în cadrul Biroului de Prevenire a Criminalităţii al Inspectoratului de Poliţie Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite