Târgu-Jiu: Asistenta şi infirmiera, bătute de un bolnav psihic, iau pastile ca să-şi revină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajatele unui centru de recuperare din Târgu-Jiu au fost agresate de un pacient. Cele două salariate au ajuns la spital, dar şi-au reluat activitatea, infirmiera Mariana Neamţu întorcându-se de astăzi la serviciu.

Şi-a reluat de astăzi lucrul, dar nu poate uita momentele de groază prin care a trecut în urmă cu două seri. Mariana Neamţu, 49 de ani, infirmieră la Complexul pentru Recuperarea şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi Bâlteni din Târgu-Jiu, a fost lovită din senin cu pumnii şi picioarele de către un tânăr cu afecţiuni pishice internat în unitate. În ajutorul ei a sărit asistenta medicală Constantina Cocoran, în vârstă de 38 de ani. Aceasta a vrut să-i facă o injecţie de calmare tânărului, dar a primit un picior în stomac şi a leşinat.

Citiţi şi: Constanţa: Trei fetiţe au ajuns la spital după ce au înghiţit pastile pentru schizofrenie

Le-a fost tăiat sporul de periculozitate


S-a năpustit peste mine. M-a lovit cu pumnii şi picioarele peste umeri şi mâini. Apoi a luat un scaun şi m-a lovit peste picior până când mi s-a umflat şi mi-a ieşit un os. Asistenta Constantina Cocoran a vrut să mă salveze, dar a primit un picior în stomac. Puteam să mor, iar copiii mei ar fi putut rămâne ai nimănui. Mi-a crescut tensiunea şi aveam ameţeli. Am fost la spital. Iau pastile de inimă ca să-mi revin“, povesteşte îngrozită infirmiera.

image

Infirmiera ne arată că a primit câţiva pumni peste braţe

Mariana Neamţu primeşte un salariu de doar 600 de lei, după ce sporurile pentru condiţii periculoase de muncă au fost tăiate de conducerea Direcţia Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, la solicitatea imperativă a Agenţiei pentru Prestaţii Sociale. Femeia nu are ce să facă şi este nevoită să-şi pună viaţa în pericol pentru o sumă infimă: „Trebuie să suport că nu am ce face. Îmi risc viaţa pentru şase milioane. Am mai fost lovită o dat cu o coadă de mătură“. Bolnavul care le-a bătut pe cele două salariate este internat de şapte ani.

image

Infirmieras-a ales cu genunchiul dislocat

Bătaia face parte parte din meniul zilei. Nu există angajat să nu fi primit câte un pumn la coaste. Pacientul provine de la centrul de plasament. După incident, a fost consultat de un psihiatru. “, spune Jana Trunchi, directoarea centrului. Nu este primul incident de acest fel la Complexul pentru Recuperare. „Nu există salariat care să nu fi fost lovit de către bolnavi. Chiar şi eu am luat un pumn în spate. Bătăile fac parte din meniul zilei al salariaţilor noştri“, a mai precizat Jana Trunchi.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite