Târgu-Jiu: Aproape 2000 de gorjeni îşi vor pierde locul de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre societăţile care vor disponibiliza angajaţi în lunile martie şi aprilie se află Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) şi Complexurile Energetice Craiova, Rovinari şi Turceni.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea a Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a primit notificări privind disponibilizarea a 1804 persoane. Conducerea SNLO a anunţat concedierea a 920 de salariaţi îmcepând din luna martie. Complexul Energetic Turceni concediază de la 1 martie 202 salariaţi. De la Complexul Energetic Rovinari vor pleca acasă 30 de persoane. O parte vor fi disponibilizaţi în luna martie, iar restul urmează să plece acasă în luna aprilie. De asemenea, tot în luna martie, de la Complexul Energetic Craiova urmează să rămână fără locuri de muncă 240 de gorjeni. La sediul AJOFM Gorj au mai sosit şi alte notificări de disponibilizări din partea reprezentanţilor SC Minprest Serv SA. Firma de prestări servicii în domeniul minier din oraşul Rovinari va concedia 300 de salariaţi. Alţi 112 angajaţi ai SC Sindjilţ SA, din comuna Dragoteşti, ce are ca obiect de activitate curăţenia interioară a clădirilor, vor rămâne fără serviciu începând cu 18 martie. Reprezentanţii AJOFM Gorj spun că este vorba de un program de disponibilizări derulat între anii 2011-2013, perioada în care urmează să fie dispoibilizaţi patru mii de angajaţi ai SNLO şi ai Complexurilor Energetice Craiova, Rovinari şi Turceni.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite