Târgu-Jiu: Angajaţii de la RAR stau peste program pentru a verifica maşinile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Şase angajaţi controlează 80 de maşini zilnic
Târgu-Jiu: Şase angajaţi controlează 80 de maşini zilnic

Potrivit directorului Registrului Auto Român Gorj, Vasile Picioruşi, numărul autoturismelor care sunt aduse pentru verificări a crescut cu 30 la sută în ultima perioadă.

„În ultimele trei săptămâni, s-au înregistrat creşteri mai ales la maşinile care sunt achiziţionate din străinătate. Practic, se verifică dacă documentele pe care le deţin conţin elementele care sunt prelevate de pe maşină. Taxele la noi pornesc de la 100 de lei şi ajung la 800 de lei. Avem 17 angajaţi, unii sunt în teren, iar aici şase salariaţi efectuează controlul. Aseară am stat peste program, până la ora 19.00“, spune acesta.

Şi la Direcţia Finanţelor Publice Târgu-Jiu numărul celor care vin să achite taxa a crescut. Cea mai mare taxă, în valoare de  6.675 de lei, a fost achitată pentru un Audi Euro 4 din 2006, diesel, iar cea mai mică, de 672 de lei, pentru un Opel Corsa Euro 4, din 2004.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite