Târgu-Jiu: Ana Troi, specialista în desing ambiental

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar 21 de ani, Ana a reuşit să îmbine utilul cu plăcutul şi a învăţat aproape tot ce se putea despre arta ambientală.

Prima pasiune a Anei a fost pictura. Încă din clasa a şaptea, picta icoane pe sticlă. „Eram în faţa blocului cu prietenii mei, iar o doamnă le picta portrete copiilor de acolo. Mie nu mi-a făcut portret. M-am dus repede acasă şi am luat o poză, pe care am folosit-o pentru autoportret. Mi-a plăcut lucrarea pe care am realizat-o şi de atunci am început să pictez icoane pe sticlă. Am participat la mai multe expoziţii în cadrul şcolii, iar multe dintre icoanele mele sunt la diverse biserici. Am continuat şi în timpul liceului să pictez icoane, dar pe lemn. Am donat atât icoane, cât şi troiţe bisericii din satul Bălceşti, unde lucrările mele sunt expuse şi acum“, spune Ana. A urmat Colegiul Naţional Tudor Arghezi din Târgu-Cărbuneşti, la profilul filologie. „Am trecut de la icoane pe sticlă la cele pe lemn şi făceam foarte multe reproduceri. Tot atunci, am început să creionez şi diverse modele de vestimentaţie, pentru că începuse să îmi placă designul vestimentar. Îmi plăcea foarte mult Ralph Lauren“, adaugă Ana.


A învăţat de la specialiştii spanioli


 După absolvirea liceului, s-a înscris la Facultatea de Administraţie Publică din cadrul Universităţii Spiru Haret. „Faptul că am plecat într-un oraş mare ca Bucureştiul, unde am reuşit să mă descurc singură, mi-a dat încredere în mine. În a doua lună de facultate m-am angajat ca şi vânzător comercial la o firmă de amenajări interioare“, mai spune Ana. La nici două luni, a avansat ca şi decorator vitrine. „Am dat un interviu cu decoratorul şef al societăţii din Spania şi l-am trecut cu brio. O dată la trei luni, mergeam la training în Barcelona. Practic, acolo am învăţat tot ce ţine de promovarea produselor, despre cum să eviţi cele mai mari greşeli în domeniul vânzări şi cum să îţi câştigi clienţii în cadrul unei astfel de societăţi, datorită strategiilor de marketing puse în practică“, adaugă aceasta. A avut în subordine 20 de magazine din Bucureşti şi din ţară, unde s-a ocupat de promovarea produselor, atragerea cât mai multor clienţi. Strategiile de marketing se bazau pe practica artei feng shui, pe care a descoperit-o în momentul în care s-a angajat. „Lucrând mult cu clienţii, mi-am dat seama ce le place şi ce vor, iar de acolo porneau toate schimbările, astfel încât magazinul să vorbească de la sine. Un factor important a fost simbolul yin şi yang, muzica de relazare, care îşi avea importanţa ei în magazin. Muzica a avut un mare impact asupra clienţilor, care ne apreciau pentru faptul că în magazine se asculta foarte mult Buddha Bar. Am lucrat în cadrul acestei societăţi timp de trei ani, iar în urmă cu două luni am hotărât să întrerup colaborarea“, încheie Ana.


Ce planuri de viitor ai?


În primul rând ,vreau să mai urmez încă o facultate. M-am hotărât să mă înscriu la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu. Vreau să mă angajez în cadrul unei societăţi unde să îmi pun în practică strategiile de marketing pe care le-am învăţat.


Ce ai alege între design vestimentar şi design ambiental?


Cu siguranţă că aş alege designul ambiental, pentru că sunt mă caracterizează cel mai bine. Sunt mai multe oferte pe piaţă, sunt alte condiţii de muncă şi mă simt mai motivată. Mi l-am cultivat mai mult decât pe cel vestimentar şi cred că mi-ar aduce mai multă siguranţă financiară.


Ce-i place


Îmi place foarte mult natura, mai ales că practic arta feng shui de trei ani. Ador să citesc, ultima carte citită este Diagnosticarea Karmei, de Sergei Lazarev. Îmi place să călătoresc, mi-au plăcut foarte mult operele de artă ale lui Gaudi din Barcelona. Am vizitat oraşe precum Valencia şi Barcelona, în care aş reveni oricând.


Ce nu-i place


Nu suport oamenii materialişti. Din păcate, trăim într-un sistem în care am uitat să preţuim viaţa spirituală şi ne bazăm pe cea materială, iar oamenii uită de micile bucurii ale vieţii. Nu îmi place dezordinea, dezorganizarea si regimul alimentar nesănătos. Nu suport să fiu minţită.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite