Târgu-Jiu: Alina Tărău, adolescenta pentru care s-a comis o crimă înfiorătoare, merge la consiliere psihologică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alina Tărău vine cu regularitate la şcoală, dar este blamată de unii colegi pentru ceea ce s-a întâmplat.

Alina Tărău, eleva în vârstă de 17 ani, pentru care a fost comisă o crimă pasională oribilă, merge la consiliere psihologică.  Aceasta s-a prezentat în prima zi de şcoală din semestrul doi, împreună cu părinţii săi şi şi-a exprimat dorinţa să vină în continuare la şcoală. Alina Tărău este elevă în clasa a XI-a C la Colegiul Naţional «Mihai Viteazu» din Bumbeşti-Jiu. Imediat după ce a venit la şcoală, a fost introdusă într-un program de consiliere psihologică. Dorel Lupulescu, directorul Colegiului Naţional «Mihai Viteazu» din Bumbeşti-Jiu, a precizat că Alina Tărău nu a lipsit de la şcoală în toată această perioadă: „Nu a creat probleme deosebite, aşa cum nici înainte nu a ieşit în evidenţă cu un comportament necorespunzător la şcoală. Nu a lipsit de la cursuri în această perioadă. S-a luat în calcul şi varianta ca, în cazul în care nu se va integra, să se transfere la o altă unitate de învăţământ“. Alina Tărău este blamată de unii dintre colegii ei. Potrivit unor profesori, chiar în primele zile de şcoală ale acestui semestru, un alt elev a strigat-o «Criminalo!» Chiar şi Direcţia pentru Protecţia Copilului s-a sesizat în acest caz, iar mai mulţi reprezentanţi au venit la şcoală pentru a se interesa de situaţia elevei.

Lucian Cândea a fost lovit cu lama unui briceag

La sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, Lucian Cândea, în vârstă de 30 de ani, a fost ucis cu lama tăioasă a unui briceag de către Mihai Gabriel Agache, de 19 ani. Cei doi iubeau aceeaşi fată, pe Alina Tărău. Aceştia s-au întâlnit pentru a tranşa dragostea pentru fata de 17 ani. În timp ce Lucian se afla la volanul maşinii sale, pe neaşteptate, a fost lovit de mai multe ori cu un briceag de Mihai Gabriel. Trupul neînsufleţit al lui Lucian Cândea a fost găsit după două zile în curtea unei case abandondate din localitatea Sâmbotin, cu faţa mâncată de câini.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite