Târgu-Jiu: Lucian Alessandro nu există pentru statul român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copilaş  de numai doi ani este ca şi inexistent pentru instituţiile statului. Lucian Alessandro Fulga s-a născut în Italia, dar de la două luni trăieşte în Gorj şi nu beneficiază de niciun drept, nici măcar de alocaţie.

Părinţii lui Lucian Alessandro Fulga sunt plecaţi la muncă în străinătate, dar copilul se află în comuna gorjeană Leleşti, din judeţul Gorj, unde este crescut de bunici. Copilul s-a născut în Italia, dar de la două luni trăieşte în România. „De un an şi jumătate încercăm să înregistrăm dosarul pentru a beneficia de alocaţie. Cred că am făcut 20 de drumuri şi tot timpul găsesc ceva ca să ne mai ceară. Ni s-a cerut, la început, apostila, apoi adresele unde domiciliază părinţii, cu toate că au dat declaraţii pe propria răspundere că nu au primit un alt drept în ţara în care muncesc. Am fost întorşi de multe ori din tot felul de motive. Este vorba de un drept al copilului, până la urmă, pe care statul nu vrea să ni-l acorde. Alocaţia pe care ar fi trebuit să o primească până la vârsta de doi ani este de 200 lei pe lună, pentru că mama nu a avut carte de muncă înainte de a-l naşte“, spune Nicolae Pârvulescu, bunic. Părinţii lui Alessandro au plecat din Italia şi sunt acum în Austria.


Verificări în străinătate


Roxana Boltaşu, funcţionară al Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Gorj, a precizat că motivul pentru care copilul nu primeşte alocaţie este că adresele părinţilor nu corespund: „Trebuie întocmit un formular special în care să se menţioneze dacă părinţii au primit în ţara în care îşi desfăşoară activitatea o alocaţie de sprijin. Ne-au dat o adresă pe care noi am trimis-o la Institutul de Asigurări Sociale din Italia, care ne-a răspuns că este incompletă şi nu se poate verifica. Trebuie să vină şi să ne furnizeze adresa completă la care au stat şi pe cea actuală. Fără răspunsuri de la instituţiile competente din străinătate care să ne răspundă dacă au primit sau nu alocaţii nu se poate înregistra dosarul copilului. Este obligatoriu întocmirea acestui formular“.

Niciun răspuns

Bunicii lui Alessandro au cerut să primească un răspuns de la Agenţia pentru Prestaţii Sociale Gorj, dar au aşteptat în zadar. „Vroiam să ştim motivul pentru care copilul nu primeşte dreptul lui“, spune bunicul Nicolae Pârvulescu. Roxana Boltaşu susţine că şi unul dintre părinţi trebuie să se prezinte pentru înregistrarea dosarului.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite