A murit după ce a căzut de pe un cilindru compactor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 47 de ani, din comuna Scaeşti, a judeţului Dolj, a decedat azi-noapte, după ce a pierdut controlul volanului unui cilindru compactor şi a intrat în şanţ. Tragicul eveniment a avut loc pe Drumul Comunal 27 A, în localitatea gorjeană Lihuleşti.

Manevra prin care a încercat să aducă cilindrul pe carosabil i-a fost fatală, căzând din cilindru şi murind pe loc. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit că F.I., în vârstă de 47 ani, din comuna Scaeşti, în timp ce conducea un cilindru compactor dinspre Albeni spre Colţeşti, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă. La efectuarea manevrei de mers înapoi, a traversat drumul, iar la trecerea peste şanţul din partea dreaptă a căzut din vehicul, decedând”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Acesta nu a fost singurul accident pe şoselele din judeţ. Azi-noapte, în jurul orei 03.00, un târgujian de 20 ani, în timp ce conducea un autoturism, pe raza oraşului Ţicleni, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod. Pasagera din dreapta lui, o tânără de 22 ani, din Ţicleni, a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi nu purtau centura de siguranţă, iar şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite