Târgu-Jiu: Portret/ A jucat o viaţă hore şi sârbe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A ieşit la pensie pe 1 iulie, după o viaţă dedicată dansului popular. Mihaela Badea a fost componentă a formaţiei de dansuri a Ansamblului folcloric «Doina Gorjului».

A primit o distincţie şi un trofeu din partea conducerii judeţului Gorj şi a Ansamblului Doina Gorjului, în cadrul unui concert organizat cu ocazia pensionării sale. Mihaela Badea a avut emoţii mai mari ca niciodată. Este prima dansatoare căreia i s-a dedicat un spectacol. I-a învăţat să danseze pe majoritatea membrilor formaţiei. „Doina Gorjului a fost familia mea. Am fost o bună prietenă a instrumentiştilor şi soliştilor din ansamblu, şi i-am admirat pe fiecare, în funcţie valoarea lor şi talentul lor. Sigur că îmi pare rău că plec din ansamblu, dar a venit vremea să mă retrag. Sunt mândră de ce rămâne în urma mea, la secţia balet. Mai mult jumătatea din colegi mi-au trecut prin mână şi i-am învăţat să danseze şi să fie mândri de meseria lor“.
Nu a avut probleme de sănătatate şi mai tot timpul a fost inima secţiei de balet a ansamblului. „M-a ajutat Dumnezeu şi am avut o constituţie bună. În plus am fost puternică. Sunt bucuroasă că şi acum tinerii iubesc folclorul şi înfrăgesc dansurile şi sunt dornici de perfecţionare. Folclorul nu va muri niciodată. Îi port o mare recunoştinţă fostului director Liviu Dafinescu, sunt mândră că actualul director, Gheorghe Porumbel îi calcă pe urme“ .

Turnee în toată lumea

A jucat dansurile populare româneşti pe scenele din toată lumea, dar şi în satele gorjeneşti, acolo unde folclorul este la el acasă. „Perioada petrecută la Doina Gorjului a fost o continuă încântare şi satisfacţie. Am susţinut spectacole în satele gorjeneşti, dar şi pe marile scene ale ţării şi în strănătate, unde am fost în multe turnee. Am fost în turnee în Franţa, Portugalia, Costa Rica, Turcia, Mexic, Ungaria şi altele multe ţări“, ne povesteşte Mihaela Badea. Cele mai mari emoţii le-a avut atunci când  s-a aflat pe scena Ateneului şi a Teatrului Naţional, pe care au urcat marii artişti ai ţării. „Am fost foarte emoţionatîă când am dansat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti şi pe scena Ateneului“.

Joacă hore de copilă

Mihaela Badea s-a născut la ţară şi a crescut cu muzica şi dansul popular. A început să joace de la o vârstă fragedă. „Am intrat în hora satului de copilă. La vârsta de patru-cinci ani am jucat primele hore. Era frumos şi am învăţat foarte repede să joc. Părinţii şi sătenii îmi spuneau că sunt făcută pentru asta. Am fost un copil energic şi am găsit în dans meseria care mă satsifăcea“, ne spune fosta dansatoare. 
După liceu, s-a angajat în sectorul minier, ca dispecer, iar, în timpul activităţii, s-a înscris în Ansamblul Doina Motrului. Patru ani a activat în cadrul Ansamblului Doina Motrului, iar în anul 1985 a văzut un anunţ în ziar, că Ansamblul Doina Gorjului scotea la concurs un post de dansatoare. „Am hotărât să particip şi am fost admisă dintre 12 fete concurente. Am fost angajată pe loc“, îşi aminteşte Mihaela Badea.

Profil

Născută. 9 mai 1960, satul Luncşoara, Mehedinţi.
Studii. Liceul Industrial Minier Motru
Experinţă. Dansează de 25 de ani
Familie. Necăsătorită.

Întrebări şi răspunsuri
Când aţi debutat ca dansatoare la Ansamblul Doina Gorjului?
La Doina Gorjului am debutat la zece zile de la angajare, cu o suită de dansuri codreneşti. Era cu totul altceva la Doina Gorjului. Am început să efectuez studii de dans clasic, pentru mobilitate şi ţinută profesională cu colega mea Mariana Ilea, iar la partea folclorică s-a ocupat de mine o foarte bună dansatoare a ansamblului, Mirela Blondea.


Cu ce coregrafi aţi lucrat şi faţă de cine păstraţi un respect deosebit?
Am lucrat cu unii dintre cei mai buni coregrafi din ţară, cum ar fi: Puiu Vasilescu, Marin Barbu, Viorel Vatamaniuc, Valeriu Buciu şi, bineînţeles, coregrafii gorjeni Ştefan Mirulescu şi Valeriu. De la toţi am învăţat câte ceva.

Ce-i place
„Apreciez sinceritatea, corectituditnea şi oamenii verticali. Iubesc teatrul, literatura, poezia şi peisajul rural, în special cel din satul natal. Ador dramaturgia clasică şi cea românească, începând cu Caragiale şi terminând cu Paul Everac şi Tudor Muşatescu. Actorii preferaţi sunt monştrii sacrii ai teatrului românesc: Radu Belihgan, Florin Piersic, Amza Pellea, Olga Tudorache şi alţii. Iubesc poeziile lui Eminescu.

Ce nu-i place
Nu suport minciuna şi falsitatea. Nu îmi plac oamenii care se laudă şi nu se ţin de cuvânt. Nu îmi place mâncarea sărată. De mică am fost crescută în acest fel, cu mâncare nesărată şi aşa m-am obşinuit.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite