Târgu-Jiu: A descoperit un nou stil de viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este inspector la ISCIR, dar, în acelaşi timp, ajută oamenii, fiind colaborator la o companie internaţională pentru sănătate şi frumuseţe.

În copilărie, Daniel îşi dorea să devină profesor de matematică. „Mi-a plăcut foarte mult matematică, iar rezolvarea unor probleme şi exerciţii îmi aducea multe satisfacţii. Am urmat Liceul Industrial Motru, la profilul matematică-fizică. În ultimul an de liceu, am hotărât să urmez Facultatea de Matematică, dar nu am reuşit. M-am angajat ca electrician în sectorul minier din Motru. A fost greu şi am decis să urmez o facultate cu profil tehnic“, spune Daniel. La un an după primul loc de muncă, a dat examen la Facultatea de Mecanică, secţia Tehnologia Construcţiilor de Maşini. Imediat după absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, iar apoi s-a angajat la Mina Roşiuţa, ca inginer la Serviciul Mecanic. În acea perioadă, şi-a reîntâlnit prietena din liceu, care ulterior i-a devenit soţie. „Am fost colegi de cămin, de grădiniţă, de şcoală, iar în liceu am stat în aceeaşi bancă. Am urmat facultăţile pe căi separate, după care ne-am reîntâlnit. După căsătorie, ne-am mutat la Craiova“, adaug[ acesta. În 1999, imediat după ce s-a mutat în judeţul Dolj, Daniel s-a angajat la Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, unde lucrează şi în prezent ca inspector de specialitate. „Respect ceea ce fac, slujba mea presupune foarte multă responsabilitate. Parctic, facem muncă teren în majoritatea timpului. Asigurăm, în numele statului, funcţionarea în siguranţă a instalaţiilor: macarale, asecensoare, stivuitoare, elevatoare şi alte instalaţii de ridicat“, precizează inspectorul.

Are o soţie de succes

În paralel cu serviciul, îşi susţine soţia în activitatea de colaborare cu o firmă americană pentru sănătate şi frumuseţe care îşi desfăşoară activitatea în peste 140 de ţări. „Contacul cu această companie a fost în urma problemelor de sănătate pe care le-a avut fetiţa mea în urmă cu aproape şase ani. În urma rezolvării acestor probleme de sănătate, am luat în serios activitatea şi am simţit că putem să ajutăm cât mai multe persoane din jurul nostru să fie mai sănătoase şi, de ce nu, mai prospere. Ne place să ajutăm oamenii care acceptă să fie ajutaţi. Înainte de a avea contact cu această firmă, duceam o viaţa minunată, dar acum am văzut că putem duce o viaţă extraordinară. Am avut ocazia să cunosc foarte mulţi oameni de succes, de la care am învăţat cum pot să trăieşti în acest nou stil de viaţă. Eu spun tot timpul că nu sunt neapărat un om de succes, dar sunt partenerul deviaţă al unei femei succes. Eu ştiu să fac ceea ce ea nu ştie să facă, ea ştie să facă ceea ce eu nu ştiu, dar împreună putem face lucruri măreţe. În spatele unei femei de succes stă un bărbat puternic“, spune, zâmbind, Daniel.

Cum credeţi că putem trece prin această criză economică?


Trebuie să încercăm să nu mai analizăm lucrurile rele pe care le fac alţii, ci să încercăm ca fiecare dintre noi să facă lucrurile cât mai bine. În situaţii de criză, se face diferenţa între oameni şi ies la suprafaţă cei puternici. Am învăţat din experienţă că atitudinea într-o situaţie de criză ne detemină cât mai avem până atingem succesul.

Care consideraţi că sunt momentele de cotitură din viaţa dumneavoastră?

Primul moment de cotitură a fost atunci când m-am căsătorit, în 1999, şi vreau să îi mulţumesc soţiei că a ales să mergem pe acelaşi drum. Al doilea moment a fost în 2004, când a început colaborarea cu compania care ne-a schimbat stilul de viaţă, moment în care am întâlnit şi o familie de oameni deosebiţi din Craiova, care urmau să ne devină îndrumători în drumul către succes.


Ce-i place

Să călătoresc, următorul obiectiv este Parisul. Am vizitat ţări precum China, SUA, şi multe alte ţări din Europa. Cel mai mult mi-a plăcut San Francisco. Îmi place să ascult muzică, dar cel mai bine mă simt când pot da o mână de ajutor celor din jurul meu. Îmi place să trăiesc printre oameni de succes şi să învăţ de la ei.

Ce nu-i place

Nu suport dezordinea şi aglomeraţia. Urăsc neseriozitatea şi oamenii care nu îşi respectă promisiunile. Nu îmi place absolut deloc să spăl vasele. Nu agreez compania oamenilor negativi şi nu îmi place să întâlnesc oameni posomorâţi.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite