Târgu-Jiu: A dat bir cu fugiţii după ce a spart o conductă de gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localnicii din cartierul târgujian 23 August au fost puşi pe jar, aseară, în jurul orei 20.30, de un şofer care a intrat cu maşina într-o conductă de gaze din zonă şi a dat bir cu fugiţii.

După ce oamenii au sunat disperaţi la 112, pompierii, jandarmii şi poliţiştii au ajuns la faţa locului, circulaţia fiind oprită pentru aproximativ 30 de minute.

Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu a intervenit aseară cu o autospecială şi şapte subofiţeri pe strada Prelungirea 23 August, din municipiu, pentru asigurarea de măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, în cazul unei conducte de gaze sparte în urma unui accident rutier, până la sosirea echipajului de la Distrigaz. Intervenţia a durat 30 de minute“, a declarat Cătălin Bejancu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.

Este o tamponare, fapt pentru care cel care a fost implicat are la dispoziţie 24 de ore să anunţe evenimentul“, a precizat Gabriel Popescu, unul poliţiştii aflaţi la locul incidentului.

„S-a întocmit dosar penal pentru distrugere din culpă, iar dacă nu se prezintă în 24 de ore i se reţine permisul în vederea suspendării“, a completat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Putea să fie mai rău şi să sară cartierul în aer. Li se putea întâmpla ceva grav proprietarilor“, a spus un localnic.

Potrivit celor de la Distrigaz, şoferul vinovat va suporta valoarea pagubelor.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite