Târgu-Jiu: 29 de cadre MAI au fost cercetate penal în ultimii doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 2008-2010, sub coordonarea procurorilor DNA şi a celorlalte structuri de parchet au fost instrumentate un număr de 30 dosare penale, în cadrul cărora au fost cercetate 44 persoane.

Dintre cele 44 de persoane cercetate, 29 au fost cadre ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Şapte cauze s-au finalizat cu trimiterea în judecată a 14 persoane pentru comiterea de infracţiuni de corupţie, din care trei cu funcţii de conducere.
Urmare acestor activităţi s-au înregistrat şapte cazuri în care cadre MAI au denunţat fapte de corupţie, în 2 situaţii fiind realizată prinderea în flagrant a făptuitorilor.
În anul 2010, instanţele judecătoreşti au pronunţat zece hotărâri, dintre care cinci rămase definitive, prin care s-a dispus condamnarea a patru inculpaţi, la pedepse privative de libertate ori cu suspendarea executării pedepsei.

„Exemplificăm cauza aflată pe rolul Tribunalului Gorj, în care Caţaron Oprea este cercetat pentru mai multe infracţiuni de luare de mită şi infracţiuni de trafic de influenţă, constând în aceea că în perioada 2002-2009, în virtutea funcţiei de şef birou protecţie internă, cu atribuţii funcţionale de cunoaştere şi combatere a abaterilor de la conduita deontologică şi faptelor de natură penală săvârşite de funcţionari MAI, a pretins şi primit de la mai multe cadre de poliţie sume de bani, bunuri şi produse alimentare, pe motiv că va trece cu vederea abaterile comise ori că are influenţă asupra factorilor decidenţi din poliţie, spre a fi protejaţi în activitatea profesională“, se precizează într-un comunicat al DGA Gorj.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite