Târgu-Jiu: 11 infractori reţinuţi într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii gorjeni au intervenit în ultimele 24 de ore pentru prinderea infractorilor pe bandă rulantă, fiind aduse în arest nu mai puţin de 11 persoane, care au comis ilegalităţi pe raza întregului judeţ.

Printre cei care au fost băgaţi aseară în beciul Poliţiei Gorj s-au numărat şi trei minori, care, joi noapte, au dat cu motoscuterul peste un bătrân şi l-au lăsat să moară pe marginea drumului. „În cursul zilei de ieri s-a dispus reţinerea a trei minori implicaţi într-un accident de circulaţie soldat cu decesul unui pieton, care au părăsit locul accidentului, reţinerea unui tânăr de 25 de ani, din comuna Bustuchin, care este suspectat că a sustras de la locul de muncă 800 de litri de produs petrolier, a cinci persoane suspectate de comiterea mai multor furturi din unităţi miniere, precum şi reţinerea a două persoane pentru deţinere de ţigări de contrabandă“, a precizat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj. Cele 11 persoane vor fi audiate astăzi de procurorii din cadrul Parchetului Local şi Judeţean, urmând să fie prezentaţi în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Rămâi pe targu-jiu.adevărul.ro pentru a afla detalii despre toate aceste fapte.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite