Târgu-Jiu: „Vrem urgent pompieri la Rânca“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Cazacu, unul dintre cabanierii din Rânca
Radu Cazacu, unul dintre cabanierii din Rânca

Cabanierii din staţiune spun că nu vor avea linişte până când nu se va înfiinţa un pichet de pompieri. Autorităţile au dat asigurări că, începând de astăzi, o autospecială va sta în permanenţă în staţiunea Rânca.

Proprietarii de hoteluri, cabane şi pensiuni din staţiunea Rânca solicită autorităţilor să înfiinţeze urgent un pichet de pompieri în zona montană.
Tare ne-am mai speriat când am zărit ditamai focul. Oamenii au sărit cu extinctoare. Trebuie să se facă ceva, nu este exclus să păţim şi noi la fel. Se sperie turiştii şi nu mai vin să se cazeze la noi, de teamă că ar putea lua foc vreo cabană şi până intervin pompierii de la Târgu-Jiu se face scrum“, a declarat Radu Cazacu, unul dintre cabanierii din Rânca.

Promisiuni de la prefect

După incendiul de proporţii, în urma căruia toate cele şase cabane de lux ale omului de afaceri Maxim Tănase au fost distruse de flăcări, niciunul dintre proprietarii din staţiune nu mai are linişte.
Este bine că nu s-au speriat şi turiştii. Pentru noi, proprietarii, este o învăţare de minte. Trebuie să avem mai multă grijă şi să ne asigurăm bunurile, iar autorităţile trebuie să ia măsuri şi să înfiinţeze acel pichet de pompieri despre care s-a vorbit cu mulţi ani în urmă. Astăzi, toate locurile de cazare din staţiune au fost ocupate, iar pârtiile au fost pline de schiori“, a declarat Cătălin Mitroi, proprietarul celor trei pârtii de la Rânca

„Autospeciala va fi acolo pe o perioadă determinată“

Autorităţile judeţene au luat deja primele măsuri în acest sens. „Am făcut cunoscut Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj că trebuie dusă o maşină de urgenţă acolo, iar problema a fost rezolvată. Autospeciala va fi acolo pe o perioadă determinată, până când vom avea o aprobare a Guvernului României ca să  desfăşurăm acolo o echipă de pompieri, care trebuie să conţină cinci persoane, plus un radiotelegrafist, un paznic şi două maşini“, a precizat prefectul de Gorj, Liviu Andrei

„Maxim, întoarce-te!“

Cabanierii din Rânca sunt siguri că proprietarul căsuţelor de vacanţă mistuite de flăcări se va întoarce în staţiune. „Este un minus pentru staţiunea noastră ceea ce s-a întâmplat cu cele şase cabane, dar proprietarii sunt iubitori de munte şi sigur vor reveni asupra deciziei luate la supărare de a nu mai investi aici“, declară  Cătălin Mitroi, proprietarul pârtiilor din Rânca.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite