Târgu-Jiu: Universitatea Craiova – Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0 (LIVE TEXT )

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu:  Universitatea Craiova – Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0    (LIVE TEXT )
Târgu-Jiu: Universitatea Craiova – Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0 (LIVE TEXT )

Universitatea Craiova a învins cu scorul de  2-0 în  meciul cu Panduri,i prin golurile reuşite de Dina şi Stoica. Universitatea şi Pandurii s-au întâlnit azi oficial pentru a noua oară în campionat şi cupă, bilanţul general de până acum fiind favorabil gorjenilor, care i-au învins pe cei de la Craiova de două ori numai de la numirea lui Sorin Cârţu ca antrenor.

În sezonul trecut, Universitatea câştigat la Craiova cu 2-0, iar Pandurii s-au impus la Târgu Jiu cu 1-0, prin golul craioveanului Ghindeanu.

La ieşirea din loja oficială, Victor Piţurcă s-a întreţinut câteva minute cu Sorin Cârţu care a discutat cu acesta ca şi cum ar fi deja antrenorul Universităţii, reproşându-i deja câteva din greşelile viitorilor săi elevi. Sorin Cârţu nu părea deloc afectat de înfrângerea echipei sale la Craiova.

S-a încheiat partida cu scorul de 2-0 pentru Universitatea Craiova

Min. 90: Stromajer a şutat de la 20 de metri iar Silviu Lung a respins  în corner

Min. 87:  Căpitanul pandurilor, Florin Stîngă, a trimis un balon pe centrul porţii apărate de Silviu Lung

Min. 85: Centrare a lui Grecu foarte bună şi Arrieta a trimis cu capul spre poartă dar balonul a trecut pe lângă

Min. 82: Schimbare la Craiova, a intrat Jackie Nicolae şi a ieşit  Baird

Min. 72: Schimbare la pandurii, a ieşit Raskovic şi a intrat Arrieta

Min.70: S-a acordat a doua pauză de hidratare a meciului

Min. 69: cartonaş galben pentru Friţulescu

Min. 67: Şut periculos al lui Florin Costea de la 14 metri respins de portarul Stanca

Min. 66: Raskovic a şutat de la distanţă dar pe lângă bara porţii lui Lung

Min. 65: Badea a primit balonul la marginea careului şutul său trecând mult peste poartă

Min. 64: Schimbare la Universitatea, a ieşit Prepeliţă şi a intrat Firţulescu

Min. 57: cartonaş galben pentru Cardoso

Min. 55: Schimbare la Craiova, a ieşit Dina şi a intrat Badea

Min. 54: Şut periculos al lui Dorel Stoica de la peste 30 de metri dar balonul trece peste poartă

Craiova se află în continuare în atac dar fazele de poartă au lipsit de ambele părţi, Pandurii atacând destul de anemic şi fără a pune în pericol poarta lui Lung

Min. 46: A început repriza a doua a jocului de la Craiova, Universitatea conduce cu 2-0.

Min. 45: S-a încheiat prima repriză a jocului dintre Universitatea şi Pandurii, scor 2-0 pentru Craiova.

Min. 41: Sorin Cârţu efectuează cea de-a doua schimbare, Murgan fiind trimis pe teren în locul lui Păcurar

Min. 34: Florin Costea a pătruns în careu şi a şutat de la 20 de metri, balonul trecând peste poartă

Min. 33: prima schimbare la Pandurii, a ieşit Hidişan şi a intrat Rusu.

Min. 32: Şut puternic al atacantului Stromajer de la 20 de metri care trece mult peste poartă

Min. 30: cartonaş galben pentru Păcurar care l-a faultat pe Baird

Min.26: Baird a deviat spre poartă un balon primit în careu, acesta fiind reţinut de Stanca 

Min.25: Arbitrul Ovidiu Haţeganu a acordat prima pauză de hidratare pentru jucătorii celor două echipe, temperatura la Craiova fiind la ora debutului jocului de 35 de grade.

Min. 21: Dina şutează de la 14 metri dar balonul trece mult peste poartă

Min17: 2-0: GOL UNIVERSITATEA, a înscris Dorel Stoica cu un şut de la peste 18 metri din lovitură liberă direct la vinclu.

Min.: 16: cartonaş galben pentru Stanca

Min. 14: cartonaş galben pentru Grecu

Minutul 13: Grecu ratează prima ocazie pentru cei de la Pandurii şutând puternic de la aproximativ 16 metri, balonul fiind respins de Silviu Lung în corner

Min. 12: Şut al lui Baird de la 18 metri de poartă respins cu pumnul de Stanca peste poartă

Pentru jocul dintre Universitatea suporterii încă mai aşteaptă să procure bilete, aproxiv 100 de persoane fiind la coadă la bilete la sediul clubului.

Min.8: 1.0: GOL UNIVERSITATEA, a înscris Dina în urma unei pase primite de la Prepeliţă.


Min. 4: Centrare bună a lui Costea spre poartă balonul fiind reţinut de portarul Stanca

A început jocul de la Craiova, Univesitatea a avut lovitura de începere a meciului.


18:03: Florin Costea a primit trofeul pentru cel mai bun marcator al sezonului trecut.

18:02: Echipele au apărut pe teren, Universitatea joacă în alb-albastru iar Pandurii în galben - negru pentru că au acelaţi echipament principal, alb-albastru.


Arbitri: Ovidiu Haţeganu – Cristian Nica, Stelian Slabu.

Pandurii: Stanca - Popete, Chibulcutean, Martinovic, Cardoso - Hidişan, Stângă, Păcurar, Grecu - Stromajer, Raskovic. Antrenor: Sorin Cârţu.
Rezerve: Mingote, Rada, Nalaţi, Arrieta, Murgan, Rusu, Lazic.

Universitatea: Lung Jr. - Bărboianu, Găman, Barbu, Şoavă - Prepeliţă, Stoica, Dilevski, Fl. Costea - Baird, Dina. Antrenor Daniel Mogoşanu
Rezerve: Merlier, Barbu, Friţulescu, Misic, Dina, Baird, Badea.

Meciul dintre Universitatea şi Pandurii va începe la ora 18:00.

17: 55 La meci a sosit şi fostul selecţioner Victor Piţurcă care a luat loc la loja oficială alături de Adrian Mititelu, fiind  însoţit de Gabi Bodici şi Emil Săndoi. Piţurcă a fost aplaudat de cei aproximativ 2000 de spectatori prezenţi la meci.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite