Târgu-Jiu: Sute de maşini trase pe drepta din cauza defecţiunilor tehnice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Sute de maşini trase pe drepta din cauza defecţiunilor tehnice
Târgu-Jiu: Sute de maşini trase pe drepta din cauza defecţiunilor tehnice

Gorjenii au luat cu asalt astăzi cu asalt sediul Registrului Auto Român pentru verificările necesare pentru redobândirea certificatului de înmatriculare.

Din 400 de autoturisme verificate lunar de reprezentanţii Registrului Auto Român, 50 au fost depistate cu defecţiuni tehnice grave, reprezentând un pericol public pe şoselele din Gorj.  Poliţiştii le-au reţinut certificatele de înmatriculare şoferilor care se aflau la volanul acestor maşini.

Poliţiştii de la Rutieră împreună cu reprezentanţii Registrului Auto Român (RAR) Gorj efectuează zilnic controale comune în trafic pentru depistarea autoturismelor care prezintă anumite defecţiuni tehnice. Din cele aproximativ  patru sute de  maşini verificate lunar, 12 la sută prezintă defecţiuni la sistemul de iluminare şi semnalizare, dar şi la cel de frânare. Pentru evitarea accidentelor, poliţiştii retrag certificatul de înmatriculare până la remedierea neregulilor depistate. Pentru redobândirea acestuia, şoferii trebuie să meargă cu autoturismele la un service autorizat şi apoi să se prezinte la RAR pentru inspecţia finală. „Şoferii primesc o dovadă înlocuitoare a  certificatului de înmatriculare pe care trebuie să fie completate reparaţiile defecţiunilor depistate după care se duc la poliţie şi obţin certificatul de înmatriculare. Dacă şoferii nu se prezintă în 15 zile de la retragerea certificatului trebuie să aducă maşinile la Registru pe platformă“, a declarat Vasile Picioruşi, directorul RAR Gorj.

Verificările de la RAR, un chin pentru gorjeni

Zilnic, la sediul RAR vin şoferi care solicită redobândirea certificatului de înmatriculare retras de poliţişti. Unii dintre ei se pot numi ghinionişti după ce au trecut de două ori pragul instituţiei pentru că nu au reparat toate defecţiunile. „E a doua oară când vin. Nu mi-au reparat toate defecţiunile în service şi m-am întors înapoi. Sper să rezolv astăzi problema şi să primesc certificatul de înmatriculare pentru că m-am săturat să ţin maşina trasă pe dreapta. Mi-am cumpărat-o să-mi fac treaba cu ea nu să o ţin pe post de bibelou”, a declarat Ion Trâncă, un şofer din Târgu-Jiu.
Programările la Registrul Auto Român, se fac fie telefonic, la numărul 0253.223.662, fie pe internet. Dacă şoferii nu se prezintă în 15 zile de la retragerea certificatului trebuie să aducă maşinile la Registru pe platformă.

Ultimul accident care s-a produs din cauza unei defecţiuni tehnice avut loc în urmă cu o săptămână la Târgu-Jiu. Pedala de accelaraţie a rămas blocată, iar în urma acestei situţii un pieton în vârstă de 40 de ani care circula regulamentar pe trotuar a ajuns la spital cu răni grave.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite