Spitalul de Urgenţă din Târgu-Jiu scapă de furnici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În secţiile ORL şi Oftalmologie ale Spitalului Judeţean Tudor Vladimirescu vor fi zugrăvite interioarele, iar instalaţiile electrice, sanitare şi termice vor fi înlocuite. 500.000 de lei este suma pe care a alocat-o Consiliul Judeţean în acest sens.


Reprezentanţii autorităţilor judeţene au alocat suma de 500.000 de lei pentru reabilitarea secţiilor ORL şi Oftalmologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu. Din 1956, de când a fost construită instituţia medicală, la cele două secţii nu s-a investit niciodată în modernizare. Lucrările au fost demarate de câteva zile de către o firmă din subordinea Consiliului Judeţean Gorj.

Pereţii, zugrăviţi cu banii medicilor

Va fi refăcută partea de arhitectură, vor fi schimbate instalaţiile electrice, sanitare şi termice. După încheierea lucrărilor, bolnavii vor fi trataţi în condiţii hoteliere. Am început reabilitările la birourile medicilor de la secţia ORL şi apoi continuăm cu saloanele. Ne vom organiza astfel încât să nu aducem atingere actului medical. Preconizez că modernizările vor fi terminate în iulie, în cazul în care nu apar lucrări neprevăzute“, a declarat Ion Pârvulescu, directorul firmei de construcţie.

image

Bolnavii internaţi la ORL sunt bucuroşi că vor scăpa în sfârşit de condiţiile insalubre din unitatea spitalicească

Nu avem condiţii cum ar trebui. În salon nu există un frigider, dar am văzut multe furnici. Este bine că se modernizează spitalul. În alte părţi am auzit că se închid“, a spus Emilia Creţu, o pacientă în vârstă de 50 de ani, din Târgu-Jiu. Medicii Secţiei Oftalmologie au pus mână de la mână ca să zugrăvească pereţii degradaţi şi plini de mucegai. „Fiecare din noi am făcut chetă ca să zugrăvim pereţii, să cumpărăm canapele, jaluzele şi perdele. Am pus bani chiar şi pentru instrumente chirurgicale mici. Dacă ne lăsam pe seama celor care s-au perindat la conducerea spitalului, colcăiau gândacii pe aici. Avem nevoie nu numai de modernizare, ci şi de echipamente medicale. Ne trebuie oftalmoscop nou pentru că în prezent lucrăm cu unul vechi de 30 de ani“, a declarat Dana Vodislav, şefa Secţiei Oftalmologie.Termenul de îndeplinire a normelor de funcţionare a spitalului este 2015.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite