Târgu-Jiu: Spitalul Târgu-Cărbuneşti aniversează 117 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Spitalul Târgu-Cărbuneşti aniversează 117 ani
Târgu-Jiu: Spitalul Târgu-Cărbuneşti aniversează 117 ani

Episcopul Gurie Gorjeanul a oficiat o slujbă religioasă în biserica de lângă spital. Cel mai vechi edificiu spitalicesc din Gorj a împlinit 117 ani de la înfiinţare. Evenimentul a fost marcat printr-o ceremonie religioasă la care au luat parte foştii angajaţi ai unităţii dar şi pacienţii.

 

 

Evenimentele care au marcat împlinirea celor 117 ani de atestare documentară a primului edificiu spitalicesc din judetul Gorj au avut loc în această dimineaţă la Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti. Slujba religioasă organizată în cadrul bisericii spitalului a fost oficiată de PS Gurie Gorjeanul, Episcop Vicar al Mitropoliei Olteniei. La manifestări s- au prezentat zeci de medici care au lucrat de-a lungul timpului în spital dar şi pacienţii internaţi în această unitate. „Principalele investiţii efectuate de echipa managerială pe care o conduc se referă la dotarea cu aparatură medicală performantă, asigurarea de condiţii hoteliere optime, aprovizionarea cu medicamente şi hrană iar politica noastră a fost să transformăm cele patru secţii mari în secţii şi compartimente mai mici, pe specialităţi diversificate, pentru a acoperi cât mai bine tipurile de afecţiuni tratate pacienţilor prezentaţi pentru internare la spitalul nostru. Noi ne putem mândri la împlinirea celor 117 ani de la înfiinţare că nu suntem afectaţi de criză sub nicio formă“, a declarat Constantin Tîrziu, managerul spitalului. La fel de mândru de Spitalul de la Cărbuneşti se declară şi primarul oraşului, Viorel Mihai Mazilu. „Eu l-aş numi spitalul-staţiune iar meritul îi aparţine echipei manageriale care, în vremuri de criză a făcut multe investiţii pentru că până la urmă aceasta este arta managerului, să facă treabă bună în vremuri de criză. Bugetul local a contribuit cu 20 la sută la toate aceste realizări“, a spus Viorel Mazilu. La eveniment au participat şi foştii angajaţi ai unităţii medicale care sunt acum la pensie. „Am ieşit în 1997 la pensie. Am fost bucătăreasă. Acum spitalul e de nerecunoscut, noi am lucrat în condiţii grele dar acum e lux, ca la hotel“, a adăugat Elena Dinu, fosta bucătăreasă a spitalului.

 

Se va mări secţia de cardiologie

 

 „Eu nu am nicio legătură cu spitalul. Locuiesc în Cărbuneşti şi am venit special pentru episcop. E prima dată când îl văd în realitate“, a declarat o pensionară din localitate. După slujbă, invitaţii au vizitat toate secţiile primului edificiu spitalicesc iar directorul, Constantin Tîrziu a promis în faţa tuturor că în perioada următoare se va ocupa de prelungirea secţiei de cardiologie, lucrări care vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an. Primul edificiu spitalicesc gorjean a fost dat în folosinţă la 1 octombrie 1892. În cei 117 ani de la înfiinţare, spitalul a cunoscut multe transformări, ajungând ca, în 2009, să funcţioneze cu secţii şi compartimente moderne, cu 2-3 paturi într-o rezervă şi ambulatoriu de specialitate. În prezent, spitalul este structurat pe şapte secţii şi are o capacitate de 303 paturi, fiind încadrat cu peste 55 de medici din Târgu-Jiu, Craiova şi Târgu-Cărbuneşti.

 

Spune ce părere ai de spitalele din Gorj pe targu-jiu.adevarul.ro

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite