Târgu-Jiu: Somaţi să urgenteze demolarea garajelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Somaţi să urgenteze demolarea garajelor
Târgu-Jiu: Somaţi să urgenteze demolarea garajelor

Proprietarii a patru garaje din zona Sălii Sporturilor au primit mai înştinţare din partea Primăriei Târgu Jiu să le demoleze. Aceştia au fost somaţi să urgenteze lucrările şi să le finalizeze până azi, în caz contratr acestea urmând să fie domolate de către Direcţia de Servicii Comunale.

Trenul pe care se află aceste garaje a rost repartizat prin hotărâre de Consiliu Local către Asociaţia Judeţeană de Fotbal Gorj care ar urma să ridice acolo un sediu. Iniţial preşedintele AJF, Mihai Prunariu, primise din partea Primăriei un alt teren pe care să amplaseze viitorul sediu, în incinta complexului sportiv Municipal, dar lângă terenul de antrenament al celor de la Pandurii Târgu Jiu.

Lucrările la vechiul sediu s-au sistat

În luna iunie lucrările au demarat şi s-a realizat deja temelia viitoarei clădiri dar când să se apuce şi de rdicarea clădirii au apărut problemele. Echipa de fotbal Pandurii a revenit din cantonament şi s-a constat că temelia viitorului sediu e mult prea aproape de terenul de antrenament, aproximativ un metru, existând posibilitatea ca jucătorii să se accidenteze. Clubul Pandurii a reclamat primarului Florin Cârciumaru această problemă şi s-a luat decizia căutării unui alt spaţiu unde să fie amplasată construcţia. Edilul s-a angajat să demoleze vechea lucrare care e greşit poziţionată şi să ajute AJF Gorj să ridice noul sediu pe un alt teren. „Nou primisem de mai mult timp acel teren şi trebuia să ne grăbim să ridicăm sediul aşa că am demarat lucrările. Sunt deja câteva luni de când ni se promite că vom primi alt spaţiu dar încă nu s-a făcut nimic pentru a se demola acele garaje” a constatat preşedintele AJF Gorj, Mihai Prunariu care aşteaptă să demareze lucrările la noul sediu pe noul amplasament. Prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 251 /29.06.2009 s-a decis schimbarea amplasamentului pentru sediul AJF dar de atunci nici un proprietar de garaje de pe terenul repartizat nu a făcut nimic în privinţa demolării.

N-au demolat nici un garaj

Primarul Florin Cârciumari a explicat că terenul e al municipalităţii, proprietarii închiriind acele terenuri doar pentru amplasarea de garaje. Aceştia au fost înştiinţaţi de mai multe ori să le demoleze, ultima dată fiind somaţi să dezafecteze terenul: „Noi am înştiinţat proprietarii garajelor că până sâmbătă au termen să le ridice de acolo. Aşteptăm şi în acest weekend pentru că nu s-a făcut încă nimic până acum dar dacă nu le demolează noi luni vom trimte DSC-ul să execute lucrearea şi vom dezafecta terenul.” Este vorba de mai multe persoane care deţin acolo garaje sau magazii, una aparţinând celor de la Sala Sporturilor care au explicat că vor scoate azi toate uneltele care le au depozitate acolo.

„Eu am un garaj acolo unde ţinam maşina dar terenul nu e al meu ci al Primăriei. N-am ridicat încă ce e acolo dar am fost anunţat ca se vor demola. Cred că în acest weekend îl vom strica” a precizat unul dintre proprietarii garajelor, Aurică Gorjeanu. Celelalte trei garaje aparţin altor două persoane care au primit de asemenea termen până azi să le demoleze.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite