Târgu-Jiu: Şofer mort de beat la volanul unui tir

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Şofer mort de beat la volanul unui tir
Târgu-Jiu: Şofer mort de beat la volanul unui tir

Un bărbat de 46 de ani din Craiova a fost surprins în această seară de poliţiştii gorjeni în timp ce se afla la volanul unui tir în stare avansată de ebrietate. Şoferul beat criţă mergea cu maşina în zig-zag pe DN 67, pe raza localităţii Drăgoieni. Acesta transporta pe platformă un buldozer.


Şoferul care a băut bine înainte de a se urca la volan venea de la Craiova şi se îndrepta spre Târgu-Jiu. Cu muzica dată la maxim, acesta a pus stăpânire pe cele două benzi de circulaţie, mergând în zig-zag. Din fericire, poliţiştii de la Rutieră l-au oprit la timp înainte să se producă o adevărată tragedie. Craioveanul a fost transportat la spital unde i s-au recoltat probe biologice în urma cărora a ieşit la iveală faptul că avea o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii au dispus reţinerea permisului de conducere pentru 90 de zile, fiind întocmit şi dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. Tirul a fost tras pe dreapta, fiind anunţat şi patronul firmei la care era angajat şoferul aventurat pe şoselele din Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite