Târgu-Jiu: Situaţie alarmantă în Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Situaţie alarmantă în Gorj
Târgu-Jiu: Situaţie alarmantă în Gorj

Comisarii Gărzii de Mediu au descoperit mormane de gunoaie aruncate haotic pe raza judeţului Gorj. Pentru a stopa acest fenomen, s-a pus la dispoziţia gorjenilor un număr de telefon pe care îl pot apela în orice moment pentru a oferi informaţii despre cei care aruncă deşeurile la întâmplare.



0756.050.757. Acesta este numărul pe care îl pot apela gorjenii în orice moment al zilei pentru a intra în legătură cu unul dintre comisarii Gărzii de Mediu atunci când observă în oraşul lor persoane care aruncă haotic gunoiul din propriile gospodării. Inspectorul respectiv are datoria de a verifica în cel mai scurt timp reclamaţia primită.

Aşteaptă ajutorul populaţiei

Închiderea gropilor de gunoi neecologice i-a determinat pe gorjeni să arunce gunoaiele la întâmplare însă aceştia trebuie să ştie că amenzile se ridică până la o sută de mii de lei. " Aşteptăm ca oamenii să ne spună nume, numere de înmatriculare, informaţii în baza cărora să-i identificăm pe cei care procedează aşa. Noi dăm amenzi, nu ne dăm înapoi de la aşa ceva.  Chiar la Târgu-Jiu am prins un cetăţean care ducea deşeurile la groapa de gunoi care era închisă şi l-am sancţionat cu 2000 de lei şi l-am obligat să îşi ia şi gunoiul de acolo. Primăria din Ciuperceni am sancţionat-o acum cu 15.000 de lei pentru că a aruncat tot ce a putut pe dealul Bujorăscu în pădure. Noi am ecologizat zona cu elevi din Motru în luna iunie, iar edilul din Ciuperceni nu a fost interesat de absolut nimic, el aruncând acum gunoaiele din localitate", a declarat  Gheorghe Sanda, comisarul şef al Gărzii de Mediu Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite