Schi la Rânca, pe cea mai bună pârtie din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Staţiunea Rânca este printre puţinele din ţară unde se mai schiază în acest moment, fiind asaltată de sute de turişti în fiecare week-end.

Turiştii care vin la Rânca profită de stratul optim de zăpadă pentru desfăşurarea sporturilor de iarnă. Aici funcţionează trei pârtii de ski, dotate cu teleschi, iar una dintre ele are şi instalaţie de nocturnă. 

image

„Suntem printre puţinele staţiuni unde se poate schia. În afară de Rânca, doar la Homorod şi Băile Tuşnad se mai pot practica sporturi de iarnă. Turiştii care au schiat aici au spus că M 1 este cea mai bună pârtie din ţară, fiindcă are un strat de zăpadă nivelat şi este foarte bine întreţinută. Pârtia are o lungime de 700 de metri şi diferenţă de nivel de 100 de metri. Se schiază şi pe M 2, pârtie care are 500 de metri lungime şi diferenţă de 130 de metri. În week-end se închiriază aproximativ 70 la sută din accesoriile pentru sporturi de iarnă, ceea ce înseamnă 150 de echipamente“, a precizat administratorul pârtiilor, Vasile Mitroi.


Plimbări cu atv-ul sau snowmobilul


Urcarea cu teleschiul costă între trei şi patru lei, în funcţie de numărul punctelor de pe cartelă. Turiştii pasionaţi de schi, snowboarding sau saniuţe pot închiria clăpari, beţe, şi skiuri cu 25 de lei pe zi, booţi şi placă la 30 lei pe zi şi sanie cu 10 lei pe zi.

image

Cei care preferă ATV-urile, trebuie să scoată din buzunar 100 de lei pe oră. În cazul snowmobilului, preţul creşte la 150 de lei.

image

În ceea ce priveşte cazarea, o noapte la pensiune costă între 150 şi 200 de lei, camera dublă, iar la hotel, între 200 şi 250 de lei.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite