Târgu-Jiu: Sancţiunile dictate în cazul Dinamo s-au anulat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Sancţiunile dictate în cazul Dinamo s-au anulat
Târgu-Jiu: Sancţiunile dictate în cazul Dinamo s-au anulat

Clubul Dinamo a renunţat la plângerea împotriva preşedintelui Marin Condescu şi sancţiunile dictate iniţial în acest caz au fost anulate de Comisia de recurs.

Comisia de Recurs din cadrul LPF a judecat recursul depus de Pandurii Târgu Jiu împotriva Hotărârii nr. 8/08.07.2009 a Comisiei de Disciplină prin care preşedintele Marin Condescu fusese suspendat pentru şase luni pentru declaraţii făcute la adresa clubului Dinamo şi amendat cu 150 000 de lei.
La judecarea la recurs a acestui caz FC Dinamo 1948 a renunţat la plângerea împotriva preşedintelui Marin Condescu, comisia luând act de renuntarea FC Dinamo 1948 la actiune şi anulând sancţiunile dictate.

Secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi, a precizat că se va face apel la această comisie şi pentru cele două decizii luate miercuri de Comisia de Disciplină împotriva preşedintelui Marin Condescu şi a antrenorului Sorin Cârţu, fiind depuse actele necesare prin care se solicită Comisiei de Disciplină şi motivarea celor două decizii.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite