Târgu-Jiu: Prunariu aşteaptă alegerile – REVISTA PRESEI SPORTIVE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu:   Prunariu aşteaptă alegerile – REVISTA PRESEI SPORTIVE
Târgu-Jiu: Prunariu aşteaptă alegerile – REVISTA PRESEI SPORTIVE

Cu mai puţin de 10 zile până la alegerile ce vor stabili viitorul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Gorj, actualul şef al fotbalului local, Mihai Prunariu, se declară destul de optimist după cum informează cotidianul Gorj Domino.

Prunariu este de părere că doar „conştiinţa" alegătorilor va fi cea care va stabili viitorul fotbalului gorjean. „Despre chestiunea legată de AJF nu vreau să mai comentez prea multe. Aştept alegerile. Atunci oamenii o să fi în cabina de vot, iar conştiinţa lor va dicta rezultatul, adică se va vedea dacă vor lăsa sau nu sportul gorjean pe mâna unor indivizi cu interese obscure” a declarat Prunariu pentru Gorj Domino. În urma deciziei Biroului Executiv al AJF Gorj, alegerile pentru funcţia de preşedinte, ca şi pentru cele două posturi de vicepreşedinţi ale AJF Gorj se vor desfăşura pe data de 30 octombrie, de la ora 11:00.

Selecţionerul Săndoi, cu ochii pe doi „panduri”

Antrenorul naţionalei de tineret a României, Emil Săndoi, nu a mai venit în ultimul timp la Târgu Jiu, însă a urmărit echipa gorjeană la televizor de fiecare dată când a avut ocazia. Selecţionerul este interesat de evoluţia jucătorilor tineri pe care-i are în vizor pentru selecţii la a doua reprezentativă. „De la Pandurii, doar Grecu are drept de joc la naţionala de tineret. El din păcate are şi puţină neşansă pentru că pe postul de mijlocaş stânga mai sunt trei jucători, Pârvulescu, Gîngioveanu şi Ochiroşii. Evoluţiile bune ale lui Grecu la echipa de club m-au determinat să-l chem şi la lot, şi la fel voi proceda dacă va continua să joace bine le echipa de club. Pe mine m-ar fi avantajat să fi jucat fundaş stânga. La lot acum sunt mai descoperit pe acel post unde îl am doar pe Silviu Ilie. Oricum, nu am renunţat la ideea de a-l avea în vedere. Pe Grecu îl voi urmări şi voi vedea apoi ce voi face”, a declarat Emil Săndoi pentru Impact în Gorj.
 
Unirea Urziceni, coşmarul gorjenilor

Pandurii Târgu Jiu a învins o singură dată Unirea Urziceni în Liga I, în urmă cu trei ani, dintr-o lovitură de pedeapsă transformată de portarul Robert Bălăeţ, cu opt minute înainte de finalul partidei scrie azi Gazeta de Sud.
Singurul succes al pandurilor cu Unirea Urziceni s-a înregistrat în 16 septembrie 2006, gruparea gorjeană câştigând cu 1-0 dintr-un penalti tranformat de portarul Robert Bălăeţ în minutul 82. Golul lui Bălăeţ a netezit drumul lui Dan Petrescu spre banca tehnică a ialomiţenilor, tehnicianul nou-promovatei, pe atunci, Unirea Urziceni, Costel Orac, fiind demis după înfrângerea de la Târgu Jiu.
Din acel moment, Unirea Urziceni a devenit o „bestia nera“ pentru Panduri, care nu a mai reuşit să câştige contra lui Dan Petrescu. Doar un rezultat de egalitate, 1-1, înregistrat în sezonul 2007-2008, tot la Târgu Jiu, a mai întrerupt şirul victoriilor Unirii contra oltenilor. Robert Bălăeţ, actualul director sportiv al echipei Pandurii, ştie care e secretul victoriei pentru echipa sa în partida de sâmbătă, cu campioana Unirea Urziceni: „Trebuie să-şi dea viaţa pe teren pentru club, pentru suporteri şi să câştige meciul. Pentru binele lor, în primul rând“, a spus Bălăeţ.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite