S-a spânzurat cu o curea de dormeză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din satul Moi, comuna Bâlteni,  a fost găsit spânzurat azi-dimineaţă, în propria sa locuinţă. Tatăl său a fost cel care l-a găsit fără suflare pe Grigore Bivolu, care a ales să-şi pună capăt vieţii într-un mod ciudat, aparent fără motiv.

Din primele cercetări, se pare că acesta s-a spânzurat, în jurul orelor 9.00,  cu cureaua de la pantaloni, de dormeza din camera sa. Nu a lăsat niciun bilet de adio, iar motivele care l-au împins la moarte sunt încă neclare. De reţinut că, săteanul nu era la prima tentativă  de acest gen. Grigore Bivolu era cunoscut prin sat ca fiind un beţiv şi un scandalagiu. Mereu se certa cu vecinii. În plus, avea câteva mii de lei amenzi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. „Acesta locuia împreună cu tatăl său, era necăsătorit şi nu avea ocupaţie. Poliţiştii din Bâlteni continuă cercetările pentru a stabili motovele care l-au determinat pe bărbat să se omoare. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat ulterior la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tudor Vladfimirescu, din Târgu-Jiu, pentru efectuarea necropsiei“, a declarat şeful Postului de Poliţie Bâlteni, Sorin Ciriperiu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite