Pustai: "Poate că e mai bine că Gaz Metan nu mai e lider"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristi Pustai, s-a declarat un pic supărat pentru că echipa sa nu a reuşit să învingă la Târgu-Jiu, remizând, 0-0, cu Pandurii.

Tehnicianul Mediaşului spune că s-a temut un pic de Pandurii, dar până la urmă se mulţumeşte şi cu un punct.

"A fost un meci dificil pentru noi, ştiam Pandurii. Ne temeam de ei aşa cum ne temem de orice echipă adversă. Noi ne-am făcut datoria şi am încercat să obţinem victoria, în condiţiile în care am reuşit şi un punct suntem mulţumiţi. Poate că e mai bine pentru noi că nu mai venim din fotoliul de lider şi să abordăm meciul viitor dintr-o altă postură. Sper ca pe viitor să obţinem trei puncte şi în deplasare pentru că suntem o echipă care joacă organizat şi are un contraatac tăios, dar, din păcate, azi (aseară - n.r.) nu am reuşit să ne creem ocazii de joc”, a spus matematicianul de pe banca lui Gaz Metan.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite