Târgu-Jiu: Corina Şuţă a lăsat Canada pentru Primăria Târgu-Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Corina Şuţă a lăsat Canada pentru Primăria Târgu-Jiu
Târgu-Jiu: Corina Şuţă a lăsat Canada pentru Primăria Târgu-Jiu

Şefa de la Programe şi Politici Comunitare este una dintre cele mai importante minţi din Primăria Târgu-Jiu. Mai multe investiţii importante care s-au realizat în oraş i se datorează ei.

Roadele muncii ei se văd la tot pasul: drumuri mai bune, apă mai curată la robinete, centre sociale şi multe altele. Corina Şuţă este şefa Biroului de Programe şi Politici Comunitare.  Activitatea ei constă în întocmirea de proiecte de investiţii din fondurile Uniunii Europene. De nouă ani face acest lucru şi a reuşit să aducă în Târgu-Jiu şi în judeţul Gorj fonduri importante. Primul proiect la care a lucrat este pus în practică în prezent. Este vorba de reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare din municipiul Târgu-Jiu şi din alte patru oraşe ale judeţului Gorj. Fondurile atrase de la Uniunea Europeană pentru acest proiect se ridică la 90 de milioane de lei. „Primul proiect la care am început să lucrez este cel de alimentare cu apă. S-a dezvoltat de la an la an şi a ajuns la ceea ce este astăzi. A fost nevoie de mult zel pentru a duce la bun sfârşit acest proiect“, ne spune Corina Şuţă. Un alt proeict important este modernizarea drumului de centură al municipiului Târgu-Jiu, în valoare de 23 milioane de euro. „Toate proiectele mi-au adus satisfacţii foarte mari. De fiecare proiect sunt mulţumită. E ca şi cum ai avea mai mulţi copii şi îi iubeşti la fel“, precizează Corina Şuţă.

Şi-a dorit să ajungă cascadoare

Corina Şuţă munceşte din timpul facultăţii. Prima dată a lucrat la o unitate petrolieră, pentru o scurtă perioadă de timp, după care s-a mutat la Regia Autonomă de Interes Local, iar în urmă cu 11 ani a venit în cadrul Primăriei Târgu-Jiu.
Corina Şuţă face ceea ce-i place, dar prima dată şi-a dorit să devină cascadoare, asta şi pentru că-i plac provocările. „Mi-am dat seama că provocările minţii sunt mai interesante decât toate celălalte şi am renunţat“, ne povesteşte blonda de la primărie.

Găteşte mâncăruri exotice

Corinei Şuţă îi place foarte mult să gătească, astfel că dacă se va pune vreodată problema să-mi schimb meseria s-ar face bucătăreasă. Are multe cărţi de bucate şi încearcă să gătească specialităţile unor bucătării exotice, dar sarmalele rămân preferatele mebrilor familiei. „Îmi place să combin ingredientele. Îmi iese orice fel de mâncare mai puţin prăjiturile. Gătesc specialităţi culinare ale unor bucătării exotice. Am o carte de bucate din insulele Guam, pe care mi-a adus-o o cunoştinţă. Gătesc cu lapte de cocos, kiuri, dar sunt expertă în grătar. Mai prepar scoici în cochilie, care-i plac fiului meu foarte mult, şi mâncăruri din bucătăria chineză, dar la bază rămân sarmalele care sunt pe placul tuturor membrilor familiei“.


 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite