Târgu-Jiu: Pandurii au convins, dar n-au învins!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Pandurii au convins, dar n-au învins!
Târgu-Jiu: Pandurii au convins, dar n-au învins!

Puţinii suporteri prezenţi în tribunele Municipalului la meciul cu Gloria au avut satisfacţia de a se bucura de ceva mai mult fotbal din partea favoriţilor dar nu s-au putut bucura şi de o victorie. Pandurii au arătat un altfel de fotbal, mai ales în repriza a doua a meciului cu Gloria, dar n-au reuşit  să ia cele trei puncte.

Pandurii au avut un start de primă repriză mai slab, nereuşind să înscrie deşi ocaziile nu au lipsit. Mai mult, Raskovic şi Dedu s-au accidentat destul de grav iar Ciobotariu a fost nevoit să schimbe doi jucători de bază în prima parte a jocului. În timp ce Pandurii îşi îngrijeau accidentaţii şi căutau soluţii de înlocuire, Keita a lovit decisiv în minutul 18 înscriind, după ce nu l-a învins pe Stanca în primă fază dar a fost inspirat să urmărească un balon respins de portarul gazdelor. Tilincă şi Lazic au fost trimişi pe teren de antrenorul gazdelor în locul lui Dedu şi Raskovic, prestaţia ambilor fiind peste cea a celor doi atacanţi titulari. 

După ce a trecut de patru ori pe lângă egalare Tilincă a avut, cu şapte minute înainte de final, ocazia de a se bucura de un gol la un an de la ultima reuşită într-un meci oficial, golul fiind dedicat fiului său, Darius Cosmin, în vârstă de doar cinci luni.

Pandurii, timoraţi în prima repriză

Antrenorul gorjenilor a recunoscut că echipa sa a suferit în prima parte a jocului începând destul de slab prima repriză.  „Jucătorii mei au fost puţin timoraţi şi nu înţeleg de ce. Dar repriza a doua ne-a aparţinut în totalitate şi cred că ne-am creat 20 de situaţii de a marca dintre care 7-8 ocazii clare dar nu am reuşit să le fructificăm decât o singură dată” a apreciat Ciobotariu precizând că a fost un joc de angajament şi de luptă în care în a doua repriză a existat o singură echipă pe teren, Pandurii. Dezamăgit totuşi de rezultat, tehnicianul gorjenilor a fost mulţumit totuşi că a văzut din partea jucătorilor săi „dăruire totală şi angajament la maxim” punctând  doar că le-a lipsit a fost concentrarea pe faza de finalizare pentru a câştiga jocul. „Nu-mi dau sema de unde vine acest ghinion. Acolo în faţa porţii atacanţii trebuie să facă diferenţa. Dacă îţi creezi atâtea ocazii trebuie să şi înscrii! Dar poate nu am fost neinspiraţi. Nu vreau să spun că au tratat fazele cu indiferenţă. Au încercat să dea gol dar le-a lipsit şansa” a mai adăugat Ciobotariu care le-a dat liber elevilor săi până marţi.

„Am pierdut două puncte foarte importante, însă am câştigat un spirit de luptă. Au fost câţiva jucători care m-au impresionat prin angajamentul pe care l-au arătat şi prin modul cum au jucat.”
Liviu Ciobotariu


Pandurii Târgu Jiu – Gloria Bistriţa 1-1 (0-1)
Stadion: Municipal; Spectatori: 3000
Pandurii: Stanca- Popete, Rusu, Chibulcutean, Cardoso - Dedu (Lazici 35), Stângă, Păcurar, Grecu (Hidişan 68) - Stromajer, Raskovic (Tilincă 30). Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Gloria Bistriţa: Albuţ - Homei, Coroian, Ciucă, D. Sânmărtean - Keita (Negru 79), Iodi, L. Sânmărtean, Băjenaru (Enescu 60) - Hora (Săceanu 76), Borbely. Antrenor: Marian Pană.
Arbitri: Paul Unimătan - Cătălin Savu, Liviu Ciubotariu

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite