Târgu-Jiu: Pandurii speră să se reducă suspendarea lui Cârţu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu:  Pandurii speră să se reducă suspendarea lui Cârţu
Târgu-Jiu: Pandurii speră să se reducă suspendarea lui Cârţu

Oficialii clubului Pandurii se aşteaptă ca azi Comisia de Recurs să anuleze amenda dictată de Comisia de Disciplină pentru absenţa lui Sorin Cârţu de la întrunirea antrenorilor şi să se reducă din suspendarea de şase etape dictată după meciul cu FC Vaslui.

Secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi, a declarat azi că şeful Şcolii Federale de Antrenori din cadrul FRF, a informat oficial Comisia de Recurs a FRF că antrenorul Sorin Cârţu fusese învoit la întâlnirea antrenoruilor. „Sorin Cârţu a fost sancţionat pentru absenţa de atunci cu o amendă de zece 10 000 de lei dar noi sperăm să fie anulată după ce ieri am primit o informare că domnul Mircea Radulescu a declarat că ştia că fusese învoit. Azi dânsul a trimis deja către comisia de Recurs un memoriu în care se arată că antrenorul nostru fusese învoit la momentul respectiv. Tot în această seară se va judeca şi recursul nostru pentru suspendarea de ţase etape dictată de asemenea împotriva antrenorului Sorin Cârţu. Sperăm ca aceasta să fie redusă.”

Secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi, consideră că în cazul suspendării de şase etape dictate în cazul antrenorului pandurilor pentru aşa zisele incidente de la meciul cu FC Vaslui, înprimă instanţă comisia a fost indusă în eroare şi încadrarea s-a făcut greşit în acest caz: "Clubul Pandurii Târgu Jiu consideră că s-a făcut o încadrare greşită şi ar fi trebuit încadrat la articolul 53, alin.1 unde suspendarea ar fi fost până la două etape pentru proteste repetate, şi nu la atr. 65 alin.a, unde suspendarea e de la 6 la 8 jocuri pentru comportare jignitoare ori ameninţare la adresa oficialilor. N-au fost incidente la finalul meciului între antrenor şi arbitri şi sancţiunea este mult prea drastică faţă de ceea ce s-a întâmplat la terenul de joc."

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite