O maşină gigant a făcut praf două Dacii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aseară s-a desfăşurat la Târgu-Jiu un show deosebit cu zboruri peste maşini, răsturnări spectaculoase, treceri prin perdele de foc, drifturi asurzitoare, mers cu maşina în echilibru pe două roţi. La final, spectatorii au rămas uimiţi de maşina gigant care a zdrobit două dacii sub greutatea ei.

Municipiul Târgu-Jiu a fost aseară gazda unui inedit spectacol pe patru roţi, cu drifturi asurzitoare şi răsturnări spectaculoase. Trupa germană „Alexander Neigert“, formată din cinci cascadori, va oferi târgujienilor şi în această seară un show cu multă adrenalină. Cu începere de la ora 18.00, fanii sporturilor cu motor pot vedea pentru ultima dată cascadorii incredibile în care adrenalina şi curajul vor juca rolurile principale. Spectacolul  se va desfăşura în parcarea supermarketului Interex. Biletul de intrare costă 35 de lei pe bănci, iar în picioare 30 de lei.

image

Alexander Neigert, şeful trupei, a mers cu maşina în echilibru pe două roţi.

image

Unul dintre cascadori a trecut cu maşina prin flăcări, iar în spate se afla agăţată o persoană

Cel mai aşteptat moment spectacolului va fi intrarea în scenă a unui „monster-truk“, o maşină gigant ce va strivi sub roţile de aproape doi metri înălţime, o serie de automobile mici, puse la dispoziţie de SC Remat Gorj SA. Echipa de cascadori se află într-un turneu naţional, iar pe 12 şi 13 iulie vor fi la Petroşani.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite