Târgu-Jiu: Moldovan: „Nu concep decât varianta victoriei!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorel Moldovan are la dispoziţie pentru meciul cu Pandurii de luni întreg lotul. Antrenorul Braşovului consideră că Pandurii e un adversar periculos fiind o echipă bine organizată.


Viorel Moldovan speră că echipa sa se va impune în faţa celor de la Pandurii, mizând pe moralul bun al echipei sale după victoria din Cupa României: " Era foarte important să ne calificăm în cupă iar acum trebuie să dovedim că avem continuitate. Urmează acum meciuri extrem de importante pe teren propriu, pe care trebuie să le câştigăm. Pandurii e o echipă foarte bine organizată, puternică, greu de manevrat, dar noi suntem pregătiţi şi trebuie să găsim soluţiile ideale pentru destabilizarea adversarului. Nu concep decât varianta victoriei.”
Moldovan speră ca schimbarea de antrenor de la Pandurii să nu fie benefică pentru adversarul echipei sale. Pentru meciul cu Pandurii, tehnicianul are la dispozitie tot lotul, după ce jucătorii care au avut probleme medicale au revenit la antrenamente. "Dani Coman, Rui Duarte, Ionuţ Voicu şi Hadnagy se pregătesc împreună cu echipa. Sunt mult mai liniştit atunci când am la dispoziţie tot lotul."

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite