Târgu-Jiu: Negru a refuzat să semneze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Negru a refuzat să semneze
Târgu-Jiu: Negru a refuzat să semneze

Aflat de două săptămâni la Târgu Jiu, Vali Negru a refuzat în această dimineaţă să semneze cu Pandurii, motivând că nu sunt termenii contractului stabiliţi de el cu preşedintele clubului.

Jucătorul a precizat că  a refuzat semnarea contractului motivând că nu sunt termenii contractului stabiliţi de el cu preşedintele Condescu atunci când au discutat să vină la Pandurii. „E a doua oară când mi se întâmplă într-o lună să negociez una şi să mi se dea să semnez alt contract. Exact de asta am plecat de la Rapid pentru că am discutat un anumit contract şi mi-a fost adus altul să-l semnez. Nu ştiu ce voi face, am refuzat să semnez dar e greu să mai găsesc ceva pentru că m-am antrenat două săptămâni aici” a explicat jucătorul care iniţial a refuzat chiar să se mai echipeze şi să se mai antreneze cu echipa. La insistenţele antrenorilor secunzi Negru a intrat totuşi la  pregătire urmând să mai poarte discuţii cu conducerea clubului.

" Am mai luat  ţeapă cu jucători care au stat în tribună"

Preşedintele Marin Condescu a precizat azi că Vali Negru trebuie să negocieze termenii contractului în continuare şi să accepte anumite clauze referitoare la numărul de jocuri pe care le au toţi fotbaliştii în contract: „Negru îşi negociază în continuare condiţiile contractului. Dacă vrea să rămână la Pandurii va semna, dacă nu, nu va semna. El trebuie să înţeleagă că sunt nişte condiţii normale pe care dorim să le punem, nu numai lui, ci tuturor celor care au venit în ultima vreme la echipă şi care vor veni de acum înainte. Sunt condiţii cu privire la numărul de jocuri oficiale pe care trebuie să le joace pentru a-şi primi banii. Am mai luat noi ţeapă cu jucători care au stat în tribună şi şi-au încasat banii degeaba. Vali Negru, dacă vine, trebuie să joace titular, nu să intre doar dacă s-o accidenta careva. Astea sunt condiţiile noastre. Nu e ceva special doar pentru el.”

Negru a venit la Pandurii ca jucător liber de contract, după ce s-a pregătit toată vara cu Rapid dar a refuzat să semneze cu echipa din Giuleşti.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite