Târgu-Jiu: Miruna Văcaru, poliţista curtată de infractori
0Miruna este o persoană care indiferent cu ce s-ar îmbrăca, nu poate trece neobservată pe stradă. Ea iese în evidenţă printr-o frumuseţe nativă, iar uniforma de poliţist pe care o poartă zi de zi o face să sară în ochii oricărui trecător.
La prima vedere pare o dură, însă realitatea este cu totul alta. Miruna este de o sensibilitate rar întâlnită, iar în acelaşi timp este foarte modestă. A ales să se facă poliţistă fiind atrasă de uniforma şi de viaţa pe care au oamenii legii, aşa cum a văzut la nişte verişori de-ai ei care sunt poliţişti, mărturiseşte ea. „Am văzut la ei lucruri care mi-au plăcut, iar din ce-mi povesteau, mi-am dat seama că aș dori să fac şi eu asta. Am încercat mai întâi la Academie, dar n-am reuşit şi am dat apoi la şcoala de subofiţeri. Mi-a plăcut perioadă respectivă, viaţa de cămin, ordinea, disciplina, etc... eu fiind mai băieţoasă din fire“, spune Miruna. Tânăra de numai 25 de ani nu se consideră cu nimic diferită faţă de alte fete a preferat mai mult compania băieţilor, cu care s-a înţeles cel mai bine pentru a evita bârfele şi invidia. În colectivul din care face parte este apreciată şi respectată, iar când nu se află în timpul serviciului este o fată normală.
A fost curtată de cei care au încălcat legea
Mirunei îi place să fie complimentată şi apreciază orice gest venit din sinceritate, oricât de simplu ar fi acesta. La rândul său oferă respect şi recunoştinţă faţă de oameni şi încearcă să fie zâmbitoare chiar şi cu răufăcătorii. „Am fost deseori jignită de oameni certaţi cu legea, dar am încercat să-i înţeleg. Un răufăcător nu poate fi bucuros la vederea unei uniforme de poliţist chiar dacă este purtată de o femeie. Unii au încercat să mă curteze chiar în speranţa că voi fi mai blândă cu ei. Nu iert pe nimeni când este vorba de o nedreptate“, afirmă Miruna. Cu toate acestea, îi place ceea ce face şi ar vrea să ajute oamenii prin tot ceea ce depinde de ea. După şcoala de subofiţeri s-a pregătit intens în domeniul psihologiei şi ar vrea să profeseze în această ramură, dar tot cadrul poliţiei. În acest moment, ea este agent în cadrul Departamentului de Ordine Publică al Poliţiei Municipale Târgu Jiu.
Merge în patrulare şi şapte kilometri pe jos
Zilnic ea merge în patrulare pe străzile oraşului străbătând pe jos aproape şase sau şapte kilometri. Cetățenii o cunosc deja şi îi zâmbesc ori de câte ori o întâlnesc. „Dacă trec prin piaţă se mai întâmplă să mă complimenteze sau să vină la mine o bătrânică şi să mă roage cu fructe în semn de recunoştinţă“, spune Miruna. În cei patru ani de când lucrează în Poliţie a ajutat la identificarea mai multor infractori, dintre care trei au fost prinşi în flagrant chiar de ea. Niciunul nu i-a opus rezistenţă şi nu a fost pusă în situaţia să folosească forţa sau arma din dotare pe care de altfel o mânuieşte foarte bine. Zâmbetul ei a fost dezarmant, chiar şi pentru unii scandalagii în unele situaţii la care a fost nevoită să intervină. Şi-a dat seama că munca de poliţist este departe de cea pe care şi-o imagina sau pe care a văzut-o prin filme.
Ce-i place?
Este atrasă de motociclete, mai ales cele din categoria enduro, îi place să se plimbe pe role şi ca orice femeie îi plac hainele şi accesoriile. În timpul liber adoră să doarmă sau să lenevească în pat, la televizor.
Ce nu-i place?
Nu suportă rutina şi pe cei care sfidează legea, îndeosebi cea a bunului simţ, dar mai ales pe cei care nu ştiu să aprecieze ceea ce face, indiferent de conjunctură. Nu-i place aroganţa şi limbajul „de cartier“
Întrebări şi răspunsuri :
Ce meserie ai fi ales dacă nu te făceai poliţistă?
M.V. „Aş fi vrut să urmez jurnalismul şi să lucrez într-o televiziune. M-a tentat la un moment dat meseria de ziarist“
Eşti o femeie frumoasă. Dacă şi s-ar propune să participi la un concurs de frumuseţe ai participa?
M.V. „Nu mă consider atât de frumoasă încât să fac asta. Depinde de împrejurări. Mi s-a propus odată să particip la un Miss în cadrul Poliţiei dar nu m-am dus. Nu îmi place să fiu în centrul atenţiei“.