Cinci indisponibili la Pandurii în vederea meciului cu Rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Dinu, antrenor secund Pandurii
Marian Dinu, antrenor secund Pandurii

Antrenorul secund al echipei Pandurii, Marian Dinu (foto), a declarat, într-o conferinţă de presă, că gruparea din Târgu Jiu are cinci jucători indisponibili pentru meciul cu Rapid, din etapa a XV-a a Ligii I.

"Pe lângă problemele de lot cu accidentările pe care le-am avut, Băcilă şi Pleaşcă, a apărut acum şi accidentarea lui Grigoraş. El are o leziune musculară, este mică dar medicul îl opreşte să facă săptămâna aceasta efort şi va reintra la pregătire abia de săptămâna viitoare. Îl mai avem şi pe Mihai Pintilii care nu poate juca pentru că a acumulat patru cartonaşe galbene, dar sperăm să nu mai avem şi alte probleme. Stromajer era oricum suspendat pentru două etape, dar şi el era o piesă importantă pentru noi ţinând cont de faptul că a evoluat meci de meci şi a făcut-o foarte bine", a spus Marian Dinu. El consideră că meciul cu Rapid din campionat este în acest moment mai important decât cel din Cupă: "Cel mai important e acum meciul de campionat cu Rapid şi la acesta ne gândim, nu are rost să ne gândim şi la cel de cupă pentru că după aceea vom avea meci de campionat la Ploieşti şi abia după aceea va urma meciul de Cupă. Şi se ştie că meciurile de Cupă au o altfel de desfăşurare, se joacă mult mai atent acolo şi se încearcă evitarea comiterii unor greşeli care să permită adversarului să ia un avans decisiv".

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite