Târgu-Jiu: Video/ Elevii şi profesorii Liceului de muzică strâng bani pentru Elisa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O campanie de strângere de fonduri a început de câteva zile în Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Târgu-Jiu, pentru ajutorarea elevei Elisa Melania Ticuş.

CITEŞTE ŞI: Timişoara: Profesorii primesc note de la părinţii elevilor şi riscă să fie daţi afară dacă notele sunt mici

Elevii şi profesorii de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Târgu-Jiu strâng de trei zile bani pentru a o ajuta pe Elisa Melania Ticuş, elevă în clasa a VII-a, şi pe mama acesteia, care este foarte grav bolnavă. Elisa şi cu mama ei trăiesc singure, pentru că părinţii s-au despărţit. În ultimele luni, Mihaela Crina Ulariu, mama elevei, a stat mai mult prin spitale şi, de curând, medicii i-au pus diagnosticul de suspiciune de cancer, aceasta mai fiind bolnavă şi de hernie de disc. Toate necazurile au culminat luni, când Elisa şi mama ei au ajuns în stradă, pentru că nu au avut bani să plătească chiria pentru locuinţa în care stăteau. Proprietarul nu a înţeles situaţia în care se află şi le-a cerut să părăsească locuinţa. Deznădăjduită, Elisa i-a cerut ajutor dirigintei sale, Mariana Mănescu. „A venit la mine plângând şi mi-a spus să o ajut. Am rămas şocată, pentru că nu ştiam ce se întâmplă cu ea. Am vorbit cu ceilalţi profesori şi am decis să strângem bani pentru a o ajuta. Şi elevii au sărit în ajutorul ei. Fiecare a contribuit cu cât a putut. M-au impresionat copiii care au dat şi ultimul bănuţ din buzunar. O elevă a donat chiar 100 de lei şi nu are nici ea o situaţie materială foarte bună. Până acum s-a strâns suma de 1200 de lei. Am făcut o urnă şi în fiecare dimineaţă şi după-amiază profesorul de serviciu merge şi strange bani“, ne-a spus diriginta elevei.
Primăria Târgu-Jiu va pune la dispoziţia Elisei şi mamei ei o locuinţă socială, în care se vor muta peste câteva zile, iar banii strânşi de elevii şi profesorii Liceului de muzică şi arte plastice vor fi folosiţi pentru tratarea afecţiunilor de care suferă Mihaela Crina Ulariu.

Elisa a avut o copilărie nefericită

Elisa cântă la nai. Este la clasa profesorului Mitel Păsăre, cel care i-a insuflat această pasiune şi a îndreptat-o către acest instrument. Profesorul ne-a spus că toţi elevii de la clasa de nai vor contribui cu bani şi le vor cere ajutorul prietenilor. De sărbătorile de iarnă, elevii vor merge în colindat şi toţi banii pe care-i vor strânge vor fi oferiţi Elisei.




Elisei îi place să cânte mai ales doine. Pe chipul Elisei, suferinţa şi-a pus amprenta, iar ochii ei sunt trişti. Îşi aduce aminte de faptul că tatăl său o bătea cumplit şi nu putea să doarmă noaptea pentru că avea coşmaruri, iar mama ei a dus-o la preoţi ca să o liniştească. 
Pe perioada cât mama ei a fost la spital, adică timp de peste două luni, Elisa s-a descurcat singură. „A stat mai mult singură. A făcut mâncare, a spălat şi a făcut curăţenie. Mai venea tatăl meu şi o prietenă pe la ea. E un copil deosebit. Mă ajută şi acum foarte mult şi nu mă lasă să depun efort“.




Cine doreşte să o ajute pe Elisa şi pe mama ei poate face donaţii în contul SV 19152282000BRD, deschis pe numele Ulariu Mihaela Crina.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite