Târgu-Jiu: Kamara a semnat pe trei ani cu Pandurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kamara e încântat de noua echipă
Kamara e încântat de noua echipă

Ivorianul s-a aflat în tribună la meciul cu Unirea Alba Iulia, Ciobotariu dezvăluind după meci faptul că îl doreşte la echipă. Azi ivorianul a semnat un contract pe trei ani cu formaţia gorjeană.

Pandurii au plecat în vacanţă imediat după ultimul meci cu Unirea Alba Iulia, fără să afle la care dintre ei se va renunţa din retur. Antrenorul Ciobotariu a precizat că va purta în aceste zile discuţii cu conducerea clubului pentru a stabili care sunt jucătorii la care va renunţa şi pe cine va transfera la Pandurii, prima sa opţiune fiind deja făcută publică după meci, atacantul ivorian Youssouf Kamara.

Ciobotariu l-a dorit neapărat pe Kamara

Atacul slab al celor de la Pandurii a dat bătăi de cap ambilor antrenori care au pregăit echipa în tur. Dintre cei patru atacanţi doar trei şi-au trecut în cont câte un gol, majoritatea reuşitelor din tur aparţinând unui mijlocaş însă. Acesta lucru a dus la testarea mai multor atacanţi la care s-a renunţat pe rând, Ciobotariu oprindu-se la Kamara, jucător care însă nu a venit la probe ci doar să semneze, el având deja de o lună o înţelegere precontractuală cu Pandurii. „Kamara este un jucător pe care l-am dorit, nu mi-a fost adus de conducere. Am dorit să-l transferăm pentru că mi se pare un jucător de calitate care a marcat multe goluri la FC Argeş.” Aflat în tribună la meciul cu Unirea Alba Iulia, Kamara a ajuns azi la un acord cu Pandurii pentru următorii trei ani.

Kamara e încântat de noua echipă

Înainte de a pleca către casă ivorianul a precizat că a urmărit Pandurii la meciul cu Unirea Alba Iulia şi i-a plăcut cum au jucat Pandurii: „Sunt de săptămâna trecută la Târgu Jiu şi am avut ocazia să văd un prim meci vineri cu Unirea Alba Iulia. Mi-a plcut cum a jucat echipa chiar dacă spectatorii n-au fost prea mulţumiţi, e normal să apară şu oboseala după un tur de campionat şi nu toţi jucătorii să dea randamentul aşteptat.” Kamara senase un precontract cu echipa din Târgu Jiu dar abia săptămâna trecută şi-a cunoscut colegii: „Am fost şi în vestiar la echipă în aceste zile şi am făcut un antrenament cu ei. Mi se pare că Pandurii e o echipă bună şi mă bucur că voi face parte din această echipă. Am semnat azi un contract pentru următorii trei ani şi abia aştept debutul la noua mea echipă.”

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite