Târgu-Jiu: Kamara, Orac şi Vranjes, transferaţi în ultimul moment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pandurii debutează mâine în retur după ce au avut emoţii în  ceea ce priveşte programarea dar şi transferul noilor achiziţii.

Gorjenii n-au putut efectua transferuri până la rezolvarea litigiului care a dus şi la neprogramarea echipei în retur. Ieri însă secretarul general al pandurilor a perfectat cele trei transferuri, Orac, Kamara şi Vranjes având drept de joc pentru meciul de mâine cu Astra. „Cei trei au fost legitimaţi şi s-au perfectat şi documentele de transfer. Antrenorul va putea miza pe oricare dintre ei la meciul cu Astra”, a precizat Daniel Băloi. 

Ciobotariu a declarat că este mulţumit de cei trei jucători şi modul în care s-au integrat în sistemul său de joc, randamentul dat în amicale fiind foarte bun:„Cei  veniţi acum s-au integrat foarte repede, mai ales Orac şi Kamara. Orac a mai fost aici, nu mai e cazul de integrare, iar eu sunt mulţumit de toţi trei. Sunt chiar foarte mulţumit de randamentul lor şi de modul cum s-au comportat în amicale.”
Şi bosniacul Vranjes a dat un randament bun în pregătire dar acesta are o mică problemă pentru că nu ştie limba română: „Şi Stojan a dat un randament bun dar el are puţin o problemă de comunicare însă am văzut că a început să înveţe limba.” Chiar dacă nu va miza pe toţi cei trei la meciul cu Astra, cu siguranţă Kamara se va regăsi în primul unsprezece el fiind jucătorul care a dat cel mai bun randament în amicale.
Pentru meciul cu Astra Pandurii nu pot miza pe Popete şi Raskovic care sunt suspendaţi pentru acest meci. Nici probleme medicale nu sunt acum în lotul pandurilor, doare Dedu lipsind pentru că nu este încă la zi cu pregătirea.
Accidentarea lui Martinovic la un antrenament nu sa dovedit foarte gravă, acesta revenind a doua zi la pregătire, dar i-a dat totuşi emoţii antrenorului. „Martinovic e un jucător important pentru noi, la fel ca oricare jucător indiferent dacă e titular acum dau nu. Şi de ce cei care nu vor juca din primul minut la meciul cu Astra vom avea nevoie pe parcurs pentru că returul este lung, sunt 17 jocuri de disputat”, a mai precizat antrenorul pandurilor.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite