Târgu-Jiu: Ilie Iordache va fi împrumutat la Rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ilie Iordache este aproape de un împrumut la Rapid Bucureşti. Plecat la AEK Atena în vară ca jucător liber de contract, fostul jucător al celor de la Pandurii a evoluat foarte rar pentru AEK.

Conducerea clubului elen s-a înţeles cu oficialii Rapidului pentru un împrumut pentru o jumătate de sezon al mijlocaşului la echipa din Giuleşti. Iordache a plecat de la Pandurii ca jucător liber de contract acest lucru fiind decis de comisiile federale în baza unor declaraţii false ale jucătorului.

În acest timp Pandurii continuă să se judece în instanţele civile pentru a demonstra faptul că Ilie Iordache a primit toţi banii prevăzuţi în contract. Experţii care au verificat contractul jucătorului au decis la ultimul termen al procesului că Iordache a primit toţi banii datoraţi de club el neputând fi declarat legal jucător liber de contract de către comisiile federale. Pandurii se judecă acum cu FRF la lausanne pentru a demonstra că în acest caz s-a comis o ilegalitate.

Preşedintele Marin Condescu a precizat că la ultima notificare primită de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, clubul Pandurii a fost anunţat că Dinamo şi Federaţia Română de Fotbal nu şi-au plătit cotele repartizate pentru judecarea cazului respectiv. Tribunalul de la  Lausanne a stabilit ca taxele de judecată să fie împărţite între cele trei părţi implicate în acest caz, Pandurii Târgu Jiu, Dinamo Bucureşti şi Federaţia Română de Fotbal, fiecare având de plătit o taxă de 20.000 de euro.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite