Târgu-Jiu: Intrare gratuită în ultima etapă la Pandurii
0Pandurii vor juca mai devreme cu o zi meciul cu Unirea Alba Iulia. LPF a anunţat ieri că acesta se va disputa vineri de la ora 18:00 şi nu sâmbătă cum fusese programat.
Înaintea acestui joc conducerea a decis să permită accesul gratuit la peluze pentru 2500 de suporteri pe baza unor tichete care se pot ridica de la casa de bilete. Măsura s-a luat la cererea jucătorilor din lot care doresc să aibă alături de ei cât mai mulţi suporteri. „Jucătorii vor să aibă cât mai mulţi suporteri de partea lor şi am hotărât să lăsăm intrarea liberă. Clubul va emite 2 500 de tichete gratuite la peluze, tichete ce pot fi ridicate în ziua meciului, vineri, începând cu ora 09:00, de la casa de bilete din incinta Stadionului Municipal” a precizat Daniel Băloi.