Târgu-Jiu: Gorjenii vor avea alte nouă baze de salvamont

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Gorjenii vor avea alte nouă baze de salvamont
Târgu-Jiu: Gorjenii vor avea alte nouă baze de salvamont

Un proiect demarat recent de către conducerea Serviciului Salvamont Gorj în colaborare cu Consiliul Județean, va duce la înființarea unor noi baze salvamont. Fondurile pentru această investiţie provin de la Uniunea Europeană

CITEŞTE ŞI:

Pe lângă cele două baze deja existente, în Rânca și Târgu Jiu, Salvamont Gorj va mai avea alte nouă puncte de intervenție mai mici amplasate în diferite zone montane de pe teritoriul județului. Acestea vor funcționa ca niște cabinete medicale de prim ajutor, dotate cu stații de comunicare radio și echipamente de intervenție. Bazele respective  vor funcționa în localitățile Padeș, Tismana, Stănești, Schela, Bumbești Jiu, Baia de Fier și Polovragi. De asemenea va mai fi deschisă una în partea de nord a stațiunii Rânca, pe Vârful Păpușa, acolo unde se preconizează o dezvoltare turistică și apariția unor noi pârtii de schi. „Proiectul este în derulare și va fi finanţat cu bani din fonduri europene. Avem nevoie de circa 2 milioane de euro, iar dacă ne va fi aprobată cererea de finanţare, vom demara construcţia bazelor foarte repede. Unele dintre ele vor funcţiona în clădiri deja existente, iar altele vor fi construite“, a spus Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj. Acesta a mai adăugat că necesitatea înființării de noi puncte de intervenție este motivată de creșterea numărului de accidente în munți, Gorjul fiind un județ cu foarte multe zone montane locuite sau atractive pentru turiști.

Salvamont Gorj agreat de NATO

Serviciul Salvamont Gorj se poate lăuda cu rezultate care i-au atras recunoaștere și apreciere pe plan național și internațional. În echipă lucrează 31 de salvatori dintre care 20 sunt voluntari pregătiți să intervină în situații din cele mai dificile. Din 1985 de când a luat ființă, Salvamont Gorj a participat la sute de intervenții și misiuni de salvare, echipa fiind chemată să sprijine armata sau forțele Ministerului de Interne la căutarea și recuperarea unor persoane dispărute. „Avem unii dintre cei mai buni alpiniști și schiori din ţară, inclusiv scafandri pentru situaţii de intervenţie sub apă. Dotările de care dispunem ne-au făcut să fim solicitaţi în multe locuri din ţară, în munţi, în peșteri sau pe ape curgătoare, inclusiv în alpinism utilitar. Suntem singurii din România care am fost agreaţi de NATO să pregătim câţiva oameni de la baza militară „Mihail Kogălniceanu“ şi să intervenim la misiuni dinafara ţării. Am participat și la pregătirea unor pompieri de la unitatea din Dealul Spirii de la Bucureşti“, a declarat Sabin Cornoiu.

Salvamontiştii gorjeni s-au căţărat în Alpi

Printre experiențele cu care se pot lăuda salvamontiștii gorjeni sunt cățărările în munții Alpi, pe vârfurile Mont Blanc și Matterhorn, parcurgerea culoarului Pallavicini, cel mai mare coridor de gheață european, schimburi de experiență în munții Tatra sau în Caucaz precum și participarea la cel mai mare exercițiu de salvare multinațional din Europa, organizat de NATO  în Croația. „De la noi au fost patru persoane care au participat la simularea unor situaţii de calamitate, accidente chimice, incendii, sau dezastre de tot felul. Băieţii noştrii i-au impresionat cu pricepera lor pe toţi cei prezenţi în juriu“, a precizat șeful Salvamont Gorj.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite