Târgu-Jiu: Ghindeanu şi Tilincă, pentru prima dată în lot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Ghindeanu şi Tilincă, pentru prima dată în lot
Târgu-Jiu: Ghindeanu şi Tilincă, pentru prima dată în lot

Fotbaliştii de la Pandurii se află azi la Buzău, de unde după-amiază vor pleca spre Piatra Neamţ. Sorin Cârţu a convocat pentru această partidă un lot de 18 jucători în care şi-au făcut loc, pentru prima dată în acest sezon, trei jucători care nu au debutat în acest sezon la Pandurii. Este vorba de Tilincă, Ghindeanu şi Basara care au luat locul în lot jucătorilor Popete, Arrieta şi Lazic.

Sorin Cârţu spune despre Tilincă şi Ghindeanu că nu sunt pregătiţi să facă faţă unui meci întreg, dar pot ajuta echipa în partea a doua a partidei: „Revine şi Tilincă şi Ghindeanu la acest meci. Ei au avut accidentări şi au stat până acum. Nu sunt apţi să joace un meci întreg dar ne putem baza pe ei pe o anumită perioadă de timp.” Cosmin Tilincă a suferit o leziune musculară la finalul pregătirii de vară din Austria, el lipsind în primele trei săptămâni din actualul serzon iar Daniel Ghindeanu a fost operat la finalul sezonului trecut de menisc, el lipsind toată vara de la pregătire.

L-au legitimat pe Basara

Din lotul celor de la Pandurii vor lipsi la acest joc doar Luţu şi Popete, ultimul urmând să fie folosit de antrnorul Sorin Cârţu doar la meciurile de pe teren propriu: „Au rămas la Târgu Jiu doar Luţu şi Popete. E meci în deplasare şi Popete nu intră în viziunea mea pentru această partidă. La Popete mă gândesc chiar să-l folosesc doar la partidele de acasă. Mă gândesc la un sistem de rotaţie în care voi alege jucători de jocuri de deplasare şi de acasă. Asta mi-au dovedit prin comportamentul în teren că unii se simt mai bine acasă decât afară.”
La jocul de la Piatra Neamţ este convocat pentru prima dată în lot sârbul Marko Basara care a fost legitimat ieri de către directorul sportiv al clubului Pandurii, Robert Bălăeţ. Mijlocaşul sârb transferat de clubul Pandurii în această vară nu intrase în posesia Certificatului Internaţional de Transfer care a venit în cursul acestei săptămâni. 

Restul jucătorilor din lotul celor de la Pandurii, respectiv portarul Livşit precum şi Rada, Deaconu şi Dedu au jucat etapa aceasta la Pandurii II.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite