Târgu-Jiu: Fabrica de cherestea a fost mistuită de flăcări
0
În urma incendiului izbucnit azi-noapte în satul Valea Crasnei s-au înregistrat pagube de sute de mii de euro. Au ars două tractoare, o autoutilitară şi material lemnos, fiind puse în pericol şi gospodăriile din apropiere. Pompierii au luptat mai bine de şapte ore să stingă incendiul.
Localnicii din satul Valea Crasnei au intrat în panică atunci când au văzut că flăcările se extind cu repeziunciune din cauza vântului. Unul dintre ei a sunat pe numărul de urgenţă 112 şi a cerut sprijinul pompierilor. La faţa locului s-au deplasat peste 30de pompieri cu şase autospeciale care au luptat mai bine de şapte ore să stingă incendiul. În acest timp au ars două tractoare, o autoutilitară precum şi alte echipamente de prelucrare a cherestelei. Primele verificări arată că focul a fost pus intenţionat de cineva din zonă. Pompierii gorjeni nu au reuşit să-l anunţe pe patronul italian întrucât nimeni nu ştie prea multe detalii despre el. Cert este că cele mai multe utilaje erau noi iar pagubele se ridică la câteva sute de mii de euro. Flăcările au făcut scrum gaterele, abrichturile şi cheresteaua din interiorul clădirii. Localnicii spun că patronul străin intenţiona să redeschidă fabrica de cherestea. Pompierii au reuşit să salveze trei tractoare, pe care le-au scos cu greu din mijlocul flăcărilor. În prezent se efectuează cercetări pentru identificarea făptaşului. În pericol au fost puse şi casele aflate la o distanţă de o sută de metri de locul incendiului şi asta pentru că vântul a împraştiat scânteile până aproape de gospodăriile localnicilor.