Târgu-Jiu: Eleva care a sărit de la etaj va sta şase săptămâni la pat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andreea Necşulescu a suferit mai multe leziuni la coloană. Atât ea cât şi colega ei de bancă, Luiza Cojocaru, s-au aruncat săptămâna trecută de la etajul unu al unui bloc din Târgu-Jiu, ca să nu primească absenţe la geografie.


Andreea Necşulescu, una dintre elevele care au sărit de la etaj, a ajuns la spitalul din Bucureşti, unde a aflat că nu are nevoie de intervenţie chirurgicală la coloană. În schimb, aceasta va fi nevoită să stea şase săptămâni la pat, sub supravegherea medicului de familie, având fisuri la coloană.

Are leziuni la nivelul coloanei dar nu are nevoie de intervenţie chirurgicală. A căzut în picioare şi s-a dezechilibrat, lovindu-se la spate. Fiica mea a fost cu ideea să sară de la etaj pentru că i s-a părut distanţa mică. Ea e mai băieţoasă şi de mică obişnuia să sară din copaci şi să se caţere pe garduri”, povesteşte Elena Necşulescu,  mama elevei de la Colegiul Economic din Târgu-Jiu.

Ideea Andreei a fost la un pas să o coste viaţa. În timp ce Luiza a sărit în picioare, colega sa s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate, pe cimentul din faţa blocului.

M-am uitat în jos şi am zis că nu e departe de sus. Fusesem cu Luiza să ducem un pachet la o colegă iar când să ieşim uşa era blocată. Voiam cu orice preţ să ajungem la şcoală”, declară Andreea Necşulescu. Din fericire, Luiza a scăpat doar cu o sperietură zdravană. Ea a mai rămas câteva zile acasă, pentru recuperare.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite