Târgu-Jiu: Dozele de vaccin antigripal pentru gorjeni, întârzie să apară
0
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj a solicitat Ministerului Sănătăţii peste 50.000 de vaccinuri antigripale, însă acestea întârzie să soseasc[.
Copiii, persoanele în vârstă şi bolnavii cronici din judeţul Gorj vor putea fi imunizaţi împotriva gripei. Necesarul de doze pentru această categorie a ajuns deja la Ministerul Sănătăţii. Deşi campania de vaccinare gratuită a demarat de la 15 octombrie în toată ţara, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică spun că în Gorj vaccinarea persoanelor va începe efectiv de pe data de 15 noiembrie, atunci când vor ajunge dozele. „53.872 de doze vor fi alocate judeţului Gorj. Copiii, bătrânii şi bolnavii cronici au prioritate la vaccinare. Categoriile de persoane cu risc se pot adresa medicilor de familie pentru a fi imunizate împotriva gripei. Deocamdată nu avem înregistrat un caz oficial de gripă“, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.