Târgu-Jiu: Mâine expiră termenul de plată către Dinamo
0
Ameninţaţi cu dezafilierea de conducerea FRF, Pandurii sunt ascum ameninţaţi şi cu neprogramarea din cauza unui milion de euro pe care Dinamo susţine că-l are de primit de la gorjeni.
Oficialii de la Dinamo au solicitat în scris LPF să nu mai programeze Pandurii la meciul cu Oţelul din etapa viitoare dar cererea acestora nu a fost judecată încă. Directorul sportiv al clubului bucureştean, Constantin Dănilescu, solicită să se ia măsuri urgent pentru că mâine expiră termenul de plată: "Întrucât termenul de o lună de zile fixat de Ligă pentru plata în cazul Ilie Iordache expiră pe 19 septembrie, am trimis o adresă către LPF, prin care am anunţat că banii nu au fost viraţi şi cerem să se ia măsurile pe care le prevede regulamentul.” Secretarul general al LPF, Vali Alexandru, spune că această cerea va fi luată în discuţie abia săptămâna viitoare. Tot săptămâna viitoare se va judeca la Lausanne şi recursul celor de la Pandurii făcut la TAS, oficialii clubului gorjean susţinând că nici o hotărâre internă nu poate fi pusă în aplicare în acet caz până la decizia finală a TAS.
În civil nu se judecă cu Dinamo ci cu Iordache
Regulamentele federaţiei interzic cluburilor să se judece în civil dar nu şi cu jucătorii în cazul litigiilor de muncă. "Regulamentul spune că două cluburi nu se pot judeca în civil, iar noi nu l-am încălcat cu nimic, deoarece nu ne-am adresat instanţelor civile pentru un litigiu cu Dinamo, ci cu jucătorul Iordache” a precizat menegerul general al pandurilor, Viorel Temelescu. Preşedintele Condescu spune că nu are nimic de împărţit cu echipa Dinamo sau suporterii acesteia ci doar cu conducerea: „Dinamo şi suporterii lui Dinamo nu au nici o legătură cu conflictul dintre noi şi clubul Dinamo. Îi respect pe toţi cei care ţin cu Dinamo dar noi cu conducerea de la Dinamo suntem într-un litigiu în care noi spunem că avem dreptate.”