Târgu-Jiu: Dedu va fi operat mâine la umăr la o clinică din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dedu se va opera mâine şi speră să prindă pregătirea de iarnă cu echipa
Dedu se va opera mâine şi speră să prindă pregătirea de iarnă cu echipa

Mijlocaşul Mugurel Dedu de la Pandurii Târgu Jiu va fi supus mâine unei intervenţii chirugicale la umăr pentru fixarea umărului în vederea întăririi ligamentelor. Jucătorul a luat o pauză de câteva săptămâni după ce la meciul cu Gloria Bistriţa umărul i-a fost dislocat fiind nevoit să părăsească terenul cu ambulanţa.

Dedu a fost azi la Bucureşti, la clinica Medsport pentru a fi consultat de medicul Stefan Irimia care îl va opera mâine pentru a-i fixa articulaţia: „Domnul Irimia este un medic specialist în astfel de intervenţii şi a mai operat şi alţi fotbalişti din ţară pentru aceiaşi afecţiune. Este vorba de ligamente slăbite la umăr şi o ciupitură pe os din cauza efortului depus la meciuri şi antrenamente şi pentru că am forţat după ce umărul mi-a sărit de câteva ori. Medicul a spus azi că e nevoie de trei şuruburi care vor întări ligamentele în următoarele două luni.” Dedu a mai precizat că după operaţie va afla exact care vor fi procedurile pe care le va urma pentru recuperare dar nu va putea reveni la pregătire mai devreme de două luni: „Recuperarea se face de regulă în două luni dar sper să prind pregătirea de iarnă cu echipa în Antalya şi să scap cât mai repede de problema aceasta.”

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite