Târgu-Jiu: DN 66, tot pe mâna firmei maghiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: DN 66, tot pe mâna firmei maghiare
Târgu-Jiu: DN 66, tot pe mâna firmei maghiare

Contractul de modernizare a DN 66 încheiat cu firma maghiară Vegyepszer nu a fost reziliat

Contractul cu firma maghiară Vegyepszer, care trebuie să se ocupe de efectuarea lucrărilor de modernizare a tronsonul din Drumul Naţional 66, cuprins între localităţile Bumbeşti Jiu şi Rovinari nu a fost reziliat nici până în prezent, cu toate, în vară, conducerea Ministerului Transportului susţinea că au fost începute demersurile pentru încetarea colaborării. Societatea din Ungaria nu a executat decât o mică parte din lucrări şi nu a respectat termenele stabilite.
Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a insistat pentru rezilierea contractului, dar nu s-a întâmplat nimic până în momentul de faţă: „Eu am cerut în mai multe rânduri încetarea colaborării, dar nu s-a făcut nimic, cu toate că s-a promis că se va rezilia contractul. E clar că nu au capacitatea tehnică de a duce la bun sfârşit acest contract“.
Pe porţiunea cuprinsă între Rovinari şi Filiaşi, lucrările sunt realizate de societatea spaniolă FCC Barcelona. Stadiul de realizare al lucrărilor este destul de avansat, fiind peste 50%.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite