Târgu-Jiu: Stângă are încredere în Criciotoiu
0
Energia Pandurii a transferat vara aceasta foarte mulţi străini dar echipa gorjeană a reuşit să-l aducă acasă şi pe componentul lotului olimpic de la Sighişoara, Bogdan Criciotoiu. Dintre jucători străini care au venit la echipă, sârbii s-au acomodat cel mai bine, după părerea antrenoului Vasile Stângă.
Pe lângă cei cinci străini deja transferaţi, cei de la Energia l-au readus de la lotul naţional şi pe tânărul Bogdan Criciotoiu, o mare speranţă a handbalului gorjean care a fost convocat la lotul olimpic de la Sighişoara. „Criciotoiu este acum al nostru. Domnul preşedinte Popescu s-a înţeles cu el şi trebuie să semneze şi contractul pentru că s-a rezolvat şi cu federaţia. Cred că va fi surpriza echipei. Mai trebuie lucrat puţin la viteza de execuţie, la viteza de deplasare în tere, la relaţiile de joc, dar este un jucător de mare viitor” a declarat antrenorul Stângă.
Are concurenţă pe posturi
Stângă apreciază că la echipă au fost aduşi mulţi jucători de valoare fapt care duce la concurenţă pe posturi, aceasta lipsind echipei din Târgu Jiu în precedentul sezon. „Chiar mă bucur că există concurenţă. Asta aşteptam de ceva vreme să se întâmple pentru că până acum nu prea aveam multe variante la dispoziţie. Sunt câte doi jucători pe fiecare post şi chiar le-am spus la băieţi că trebuie să fie o concurenţă cinstită. Nu e vorba să le ia cineva locul, de jucat vor juca toţi deoarece campionatul este foarte lung şi foarte dur. Deci fiecare va juca minutele corespunzătoare valorii sale” a explicat Stângă.
Pe lângă aspectele pozitive constatate după venirea străinilor la echipă, Stângă a notat şi unul negativ, problemele medicale repetate ale lui Ionuţ Mazilu acesta având probleme cu genunchiul şi urmând să meargă la un control la Bucureşti: „Jan acuză din nou dureri la genunchi. El va pleca la Bucureşti, la doctorul Pompiliu Popescu şi va fi consultat, să vedem apoi ce vom afla. Păcat de acest băiat că nu scapă de problemele medicale.”