Târgu-Jiu: Construcţiile de la Rânca au fost afectate de criza financiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Construcţiile de la Rânca au fost afectate de criza financiară
Târgu-Jiu: Construcţiile de la Rânca au fost afectate de criza financiară

Cunoscuta zonă montană Rânca a devenit în ultimii ani un şantier care nu se mai termină. Din lipsa banilor, oamenii nu-şi permit să finalizeze construcţiile începute în ultimii ai. Mai mult autorizaţiile îşi pierd valabilitatea.

Vile, hoteluri şi pensiuni au apărut aici într-un ritm destul de rapid mai ales după anul 2000, odată cu posibilitatea accesării unor fonduri europene. Primăriile localităţilor Novaci şi Baia de Fier care administrează terenurile în zonă au concesionat sute de parcele pentru construcţii de o parte şi de alta a hotarului mult disputat dintre cele două localităţi.
Rânca este singura zonă montană de agrement din judeţul Gorj, făcând din aceasta una dintre cele mai râvnite locaţii de vacanţă pentru oamenii cu bani. Până în 2009,  programul de măsuri  şi planul urbanistic dezvoltat de către cele două localităţi care işi împart teritoriul la Rânca, respectiv Novaci şi Baia de Fier, ar fi trebuit să ridice standardele zonei şi să-i aducă statutul de staţiune montană, lucru ce nu s-a întâmplat până acum. Odată cu apariţia primelor case de vacanţă s-a impus nevoia dezvoltării unei infrastructuri adecvate, iar după anii 90 au fost începute lucrări de tot felul pentru drumuri, telescaun, alimentare cu apă, canalizare, curent electric, precum şi pentru modernizarea pârtiilor de schi din această zonă. Nu cu mult timp în urmă, nişte străini au identificat aici două potenţiale pârtii de dimensiuni olimpice, una dintre acestea putând fi a patra ca mărime din Europa. Creşterea interesului pentru Rânca a atras multe investiţii dar şi piedici mai ales din partea unor persoane cu interese economice mai mari pentru alte zone montane concurente din ţară. Astfel că lucrările de cele mai multe ori au bătut pasul pe loc sau au fost întârziate din diverse motive.

140 de construcţii sunt în diferite stadii de lucru

 La Rânca multe dintre construcţii au rămas de izbelişte, iar acum, multvisata staţiune este lovită din plin de criza financiară.
Primăria Baia de Fier a emis până acum 361 de autorizaţii de construire la Rânca dintre care 140 sunt numai în zona pârtiei de schi. La fel de multe au fost emise şi de primăria oraşului Novaci, fie pentru cabane şi pensiuni, fie pentru case de vacanţă. Cele mai multe autorizaţii au fost emise înainte de 2005, iar între timp o parte au fost retrase sau reziliate din cauză că nu s-a mai construit nimic. La momentul actual, primăria Novaci are înregistrate 200 de case de vacanţă terminate, circa 140 sunt în diferite stadii de lucru, iar alte 30 de pensiuni sunt gata de a-şi primi turiştii.

„De vânzare“, afiş tot mai des întâlnit

 Sunt însă multe construcţii neterminate care au fost abandonate, precizează primarul Pantelimon Todea, edilul oraşului Novaci. „Am primit multe cereri de reziliere a unor autorizaţii, mulţi au renunţat să mai continuie lucrările sau le-au scos la vânzare chiar şi neterminate. Se pare că lipsa banilor i-a determinat să renunţe. Din 2005 nu am mai făcut nicio concesionare în zonă“, a adăugat primarul. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la vecinii din Baia de Fier. „Am fost recent la Rânca şi am văzut multe lucrări care nu au depăşit stadiul de fundaţie scoase la vânzare. Sunt câteva pe care sunt chiar afişate numerele de telefoane ale proprietarilor care vor să le vândă“ spune Elena Cărigă, şef Serviciu Urbanism la Primăria Baia de Fier. Sistarea lucrărilor ar putea să mai dureze cel puţin până la depăşirea crizei financiare. Totodată, în acest moment între cele două primării se desfăşoară o dispută aprinsă pentru teritoriu şi limita hotarului administrativ, lucru ce nu pare să se rezolve imediat, iar construcţiile în zonă vor cunoaşte un ritm mai lent.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite