Târgu-Jiu: Comisarii Gărzii de Mediu cer ajutorul elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Comisarii Gărzii de Mediu cer ajutorul elevilor
Târgu-Jiu: Comisarii Gărzii de Mediu cer ajutorul elevilor

Pentru că în Gorj sunt doar patru comisari de mediu, care nu fac faţă solicitărilor, conducerea instituţiei încheie convenţii cu instituţiile de învăţământ din judeţ.

Deşeurile aruncate la întâmplare pe mai toate drumurile din Gorj le dau bătăi de cap comisarilor Gărzii de Mediu Gorj. Numărul mic de angajaţi a determinat conducerea instituţiei să apeleze la voluntari, care să îi sprijine în depistarea sau strângerea gunoaielor aruncate în locuri nepemise. Astfel, comisarii vor încheia parteneriate educaţionale cu mai multe unităţi de învăţământ din Gorj, prima convenţie fiind stabilită cu Liceul Teoretic din Novaci. Practic, elevii de la această unitate, dar şi de la altele cu care vor fi încheiate convenţii în foarte scurt timp, vor da o mână de ajutor în ceea ce priveşte salubrizarea zonelor poluate. Mai mult, elevii vor desfăşura şi alte activităţi, una dintre ele fiind vizitarea marilor poluatori din Gorj.

Voluntarii de mediu nu au avut niciun rezultat


În urmă cu aproximativ o lună, Garda de Mediu Gorj a încheiat protocoale cu 15 voluntari de mediu, care aveau mai multe obligaţii, principala fiind cea de sesizare a neregulilor de mediu din raza lor de acţiune.

Aveau menirea să ne informeze asupra eventualelor aspecte negative constatate în zonele pe care au fost desemnaţi, însă până în prezent nu avem nicio materializare concretă a activităţii lor.”, spune comisarul şef Gheorghe Sanda.

Majoritatea agenţilor voluntari lucrează la primării sau sunt persoane fizice. Printre acestea se numără şi Florinela Stanciu, care se ocupă de zona Piaţa Mare din Târgu-Jiu.


 “În zona mea nu s-a întâmplat nimic deosebit”, spune Florinela Stanciu, voluntar de mediu

Conform legislaţiei de mediu în domeniul voluntariatului, la sfârşitul anului, cei 15 voluntari trebuie să prezinte un raport de activitate, însă în lipsa unui astfel de raport, conducerea Gărzii de Mediu nu poate să ia nicio măsură, ceea ce înseamnă că protocoalele încheaite au fost făcute fără niciun rost.

Obligaţiile agentului ecolog voluntar


Agentul ecolog voluntar are mai multe obligaţii, printre care sesizarea în cel mai scurt timp a Gărzii Judeţene de Mediu în legătură cu orice aspect care poate avea impact negativ asupra factorilor de mediu, îndeplinirea sarcinilor propuse şi participarea la cursurile de instruire iniţate de organizaţia gazdă. De asemenea, voluntarul de mediu este obligat să nu deterioreze bunurile pe care le foloseşte în cadrul activităţii de voluntariat şi să participe ca martor în momentul încheierii procesului verbal de constatare şi sancţionare a faptelor contravenţionale sesizate de acesta. Agentul ecolog este răspunzator pentru daunele morale sau materiale aduse Gărzii de Mediu Gorj în cadrul activităţii de voluntariat.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite